RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Mafia de la RAR Iași: Doi inspectori, arestați la domiciliu

Doi angajați ai Registrului Auto Român se află în arest la domiciliu în ancheta derulată de procurori în legătură cu corupția din cadrul instituției. Daniel Iuroaia și Ioan Vasiliu sunt cercetați pentru „divulgarea, fără drept, a unor informaţii care nu sunt destinate publicităţii de către cel care ia cunoştinţă de acestea” şi „complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă”.

 

În același dosar, sunt cercetați și alți angajați ai RAR Iași, inclusiv din conducere. Iuroaia și Vasiliu vor fi prezenți azi la Curtea de Apel Iași, unde se va judeca contestația formulată de ei împotriva deciziei de impunere a arestului la domiciliu.

  

Un intermediar, Ionel Matcabojă, a fost arestat la domiciliu încă din decembrie. În documentele oficiale ale anchetatorilor se menţionează explicit că Matcabojă avea „intrare” în mod real la funcţionarii publici ai instituţiei, cărora le oferea bani pentru a întocmit acte frauduloase.

Anchetatorii ieşeni susţin că Ionel Matcabojă mergea zilnic, chiar şi sâmbăta, la reprezentanţa RAR de pe Calea Chişinăului. Uneori ajungea şi de la ora 5.00 la instituţie pentru a racola persoane interesate de „serviciile” sale. Concret, prin şpagă dată angajaţilor RAR, bărbatul îi ajuta pe muşterii să obţină certitificate eliberate de instituţie „pe repede înainte”, în condiţiile în care unele progrămări realizate fără pile durau şi câteva luni. Mita percepută ar fi fost de 150-200 de euro, spun anchetatorii, în funcţie de categoria maşinii, anul de producţie sau ţara de provenienţă.

„În scopul exercitării efective a influenţei traficate, numitul Matcabojă Ionel Corneliu este sprijinit de angajaţi ai R.A.R.- Reprezentanţa Iaşi care divulgă fără drept informaţii care nu sunt destinate publicităţii, constând în anumite zile şi intervale orare în care orice persoană interesată poate apela serviciul Call Center Programări-R.A.R. Bucureşti pentru a efectua programări în scopul verificării tehnice ale autoturismelor, informaţii de care funcţionarii iau cunoştinţă prin prisma locului de muncă în care îşi desfăşoară activitatea şi cu privire la care au obligaţia de a nu le dezvălui”, au precizat procurorii.

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, care investighează mai multe persoane în acest dosar, inclusiv angajaţi RAR, spun că Ionel Corneliu Matcabojă îşi trafica influenţa asupra unor ingineri RAR atât în afara sediului RAR cât şi, uneori, în birourile acestora. Ar fi existat situaţii în care, pentru înmatricularea unor rable aduse din străinătate, care fie nu aveau documente complete, fie prezentau defecţiuni, Matcabojă ar fi dat mită în aşa fel încât inginerii să semneze omologările şi clasificările vehiculelor.

„Inculpatul Matcabojă Ionel Corneliu ţine o evidenţă a cumpărătorilor de influenţă, a datelor autoturismelor – marcă, model, serie de şasiu – a datelor programărilor efectuate personal ori prin intermediari, a zilelor şi a orelor la care autovehiculele trebuie prezentate la inginerii din cadrul R.A.R. Iaşi, cu care are o strânsă colaborare şi relaţii extraprofesionale”, au mai spus procurorii ieşeni. Aceştia au mai precizat că, spre finele anului 2017, fotbalistul a profitat de dorinţa românilor de a-şi înmatricula cât mai rapid maşinile aduse din străinătate, indiferent de starea lor tehnică.

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

El este noul șef al Serviciului Rutier Iași!

Redacția

Fostul şef al Serviciului Permise Iaşi, prins băut la volan, a scăpat de închisoare după ce trei prefecţi i-au sărit în ajutor

Redacția

Lupta lui Robert: Supraviețuirea unui copil de 3 ani din Galați în fața unei tumori de 4 cm

Redacția
Încarcă...