RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Cele mai cunoscute descântece pentru deochi răspândite în spaţiul românesc. Incantaţii furnizate de „doctorul Google“

Istoria poporului român este strâns legată de câteva zeci de superstiţii şi cam tot pe atâtea leacuri pentru a le risipi, iar deochiul este una dintre cele mai cunoscute şi asimilate. 65% dintre români cred în deochi, arată un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

  

17% dintre românii intervievaţi în cadrul aceluiaşi sondaj admit că sunt superstiţioşi, iar cei mai mulţi dintre respondenţi susţin că cel puţin odată au simţit furia unui „ochi rău”. Ideea de deochi are rădăcini adânci, existând dovezi că existenţa datează de peste trei milenii. Mai mult, „ochiul rău” este menţionat şi în Vechiul şi Noul Testament, în Pildele lui Solomon – „Nu mânca pâinea celui ce se uitâ cu ochi răi şi nu pofti la bucatele lui”.

De-a lungul timpului, despre deochi s-a vorbit şi în contextul credinţei, subiectul fiind atins fie în scrierile sfinţilor, fie în cărţi scrise de adepţii ortodoxiei. De exemplu, Sfântul Vasile cel Mare defineşte deochiul drept „o acţiune a diavolului săvârşită de oameni pizmaşi”. Acelaşi lucru îl subliniază şi Paisie Aghioritul, un călugăr ortodox care a trăit pe Muntele Athos timp de 70 de ani.

 Din spusele acestuia „când cineva spune ceva cu invidie, atunci prinde deochiul”, împotriva căruia există şi o rugăciune specială. O lucrare intitulată „Superstiţiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare”, a lui Gheorghe Ciauşanu, adună informaţii din popor potrivit cărora nu doar oamenii pot fi afectaţi de deochi, „ci şi vitele, care încep să tânjească, păsărele deocheate se ciupesc un ape alta, stupii se pustiesc de albine, pomii se usucă, laptelele nu mai dă unt”.

 Autorul a mai descoperit că mulţi români cred că simptomele deochiului sunt somnul agitat sau insomnia, durerile de cap şi de inimă, precum şi starea de rău. Ca pentru orice altă „boală”, deochiul are şi un „tratament”, care constă cel mai frecvent în cântece pe care bolnavul sau apropiaţii săi trebuie să le ştie, în amulete fără de care nu trebuie să se plece la drum sau la purtarea hainelor care au culoarea roşie. La o simplă căutare pe Google, „doctorii” anti-deochi vin cu sugestii de incantanţii care, dacă sunt urmate cu stricteţe, îndepărtează imediat orice urmă de rău ca şi cum nici nu ar fi existat.

Sursă: www.adevărul.ro

Related posts

Televizorul LED TV, oferit de Viosand, a fost câștigat de un bărbat din Cristești

Redacția

Incendiu de vegetație la Cristești

Redacția

Imagini video din timpul exercițiului de alarmare ce a avut loc săptămâna trecută la Pașcani

Marius Parteni
Încarcă...