În urmă cu 29 de ani, Nadia Comăneci, “Zeița de la Montreal”, fugea din România comunistă trecând clandestin granița în Ungaria și ajungând apoi în Austria și Statele Unite.
“Zeița de la Montreal”. Sportiva care obținuse primele note de 10 la o ediție a Jocurilor Olimpice. Pentru ea, drumul notorietății se transformase într-o cursă cu viraje drastice și obstacole de necrezut, ajungând, până la urmă, într-un impas. De la mândria națiunii ajunsese aproape la izolare. La persecuție. Venise momentul să fugă.
“MULȚI OAMENI AU DECIS SĂ PLECE”
Versiunile asupra a ceea ce s-a întâmplat în noaptea dintre 28 și 29 noiembrie diferă. De la relatarea emoționantă, dar livrescă din cartea “Scrisori către o tânără gimnastă”, a cărei autoare e chiar Nadia, până la mărturii personale ale unor oameni care au luat parte, chiar și fragmentar, la pregătirea evadării.
Trecând prin variante care susțin un ajutor din partea Securității, Miliției sau altor forte oficiale astfel încât fuga unei personalități atât de cunoscute international să fi contribuit la căderea ulterioară a regimului comunist.
De-a lungul timpului, Nadia a vorbit foarte puțin despre acel episod care i-a marcat profund viața, despărțind-o într-un “înainte” și un “după”. În 2012, prezentă la un eveniment în Elveția, a ridicat ceva mai mult vălul de pe cele întâmplate.
“Eram destul de tânără și nu înțelegeam ce se întâmpla în jurul meu. Nu că nu îmi păsa, dar pur și simplu nu conta”, spunea ea despre anii cât fusese sportivă. “Odată cu înaintarea în vârstă, am început să mă întreb dacă mai vreau să trăiesc în acele condiții, dacă există vreo soluție mai bună sau dacă trebuie să fiu fericită cu mediocritatea. Mulți oameni au ales să plece, sunt mulți români care au fugit, doar că nu erau atât de cunoscuți ca mine”, adăuga.
INTERZISĂ LA CĂLĂTORII
De fapt, ea scrisese despre momentul plecării clandestine în “Letters to a Young Gymnast” (“Scrisori către o tânără gimnastă”), o carte publicată în ianuarie 2003 și care făcea parte dintr-o colecție dedicată mentoratului, alături de Scrisori către un tânăr avocat, bucătar etc., ale altor autori.
Nu amintește acolo numele celor care au luat parte la întreaga operațiune, îl pomenește doar pe Constantin, cel care i-a propus fuga și a ghidat-o apoi în toate fazele acesteia. Este vorba despre Constantin Panait, un român stabilit în Statele Unite.
Care era contextul? În 1981, după un turneu demonstrativ în Statele Unite ale Americii, antrenorii Marta și Bela Karolyi și coregraful Geza Pojar nu se mai întorseseră în țară. Comăneci participase în acel an la ultima ei competiție oficială, Universiada de la București, chiar dacă festivitatea de retragere avea să îi fie organizată în 1984.
Din 1981 i s-a interzis să mai părăsească România. A existat o excepție: Jocurile Olimpice de la Los Angeles. “N-aveam permisiunea să circul nici măcar prin Europa, dar am primit un telefon oficial prin care mi se comunica vestea că voi face parte din delegația României”, descrie ea momentul. A stat, de fapt, în tribună, însoțită mereu de “o doamnă”.
PLANUL LUI PANAIT
Apoi nu a mai plecat nicăieri peste graniță. În 1989, fosta gimnastă avea 28 de ani, împliniți pe 12 noiembrie. Era antrenoare de junioare la Giurgiu. Ideea plecării, a evadării a început să încolțească după o “petrecere ținută în casa unui prieten”, se arată în carte. Între invitați erau câțiva români care reușiseră să plece, ajunseseră în State și deveniseră cetățeni americani.
Între ei, Constantin Panait, care locuia în Florida și care povestea că își ajutase rude și cunoștințe pentru a trece clandestin granița. Nadia îl descrie astfel:
“Era de înălțime medie, șaten și cu mustață. Părea de treabă și putea fi crezut, deoarece era deja cetățean american”. Aceea a fost sorgintea unei aventuri care avea să ajungă live, pe CNN, la New York, la coborârea din zborul PanAm de la Viena, la finele lunii noiembrie.
sursa gsp.ro