RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Festivalul Geţilor Getodava va avea loc la Cucuteni

Festivalul Geţilor Getodava, eveniment aflat la prima ediţie, invită publicul pasionat de istoria strămoşilor traco-geţi şi pe cei care doresc să afle cum trăiau geţii acum 2.500 de ani la evenimentul care se va desfăşura la Cucuteni.

 

  

Manifestările au loc în perioada 21-22 iunie, fiind organizate de către Asociaţia Culturală Geto-Dacii din Moldova în parteneriat cu Primăria Cucuteni şi Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi.

„Evenimentul va avea loc în Cucuteni, un loc important, încărcat de istorie, ales special de strămoşii noştri traco-geti acum 2.500 de ani în urmă. Una dintre atracţiile Festivalului Geţilor Getodava o reprezintă replica sau interpretarea Coifului princiar Getic din aur, descoperit la Băiceni, comuna Cucuteni, Iaşi“, afirmă organizatorii.

Manifestările festivalului vor începe vineri, pe data de 21 iunie, de la ora 11.00. Cei prezenţi la festival au ocazia să participe la prezentări şi demonstraţii militare, tabere civile, ateliere meşteşugăreşti, dar şi la dansul nimfelor.

Asociaţia culturală Geto-Dacii din Moldova se ocupă cu reconstituirea istorică dedicată perioadei antice, secolul al V-lea î.Hr. – secolul al III-lea d.Hr. Asociaţia este primul grup de „reenactment“ Istoric dedicat perioadei antice din regiunea Moldovei, fiind creat la Iaşi în anul 2014.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

SEMNAL DE ALARMĂ – o formă clară de neasumare – cu privire la CLASAREA de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală, a unuia dintre cele mai importante dosare de crime comise de regimul comunist

Redacția

Membrii Ansamblului Artistic ”Constantin Arvinte” i-au încântat pe pășcăneni (VIDEO)

Oana Cordoneanu

Ultimele locuri disponibile pentru tabăra organizată de „Asociația Șansa 2010”

Oana Cordoneanu
Încarcă...