RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

Interviu cu reputatul antrenor Neculai Tarcan

 

 

Campioanele de la Politehnica Iaşi par mai hotărâte decât anul trecut. Nu mai vor să lase în seama ultimei etape titlul de campioană naţională la rugby în 7 pentru senioare şi în cele două meciuri susţinute în turneul de la Iaşi cu rivala Agronomia Bucureşti au demonstrat că ele rămân cele mai bune din ţară. Ce eforturi presupune acest statut aflăm de la reputatul lor antrenor, Neculai Tarcan.

  

 

 – Domnule Tarcan, mai sunt două etape de disputat din actuala ediţie a Campionatului Naţional de rugby în 7 pentru senioare şi Politehnica Iaşi mai are nevoie de o singură victorie în cele patru meciuri pe care le mai are de susţinut cu Agronomia Bucureşti pentru a rămâne campioană naţională. O veţi obţine la următorul turneu, programat la Paşcani?

– Anul trecut, titlul naţional a fost decis în favoarea noastră după ultima etapă, la esaveraj! Mă aşteptam ca şi anul acesta să se întâmple cumva la fel, deoarece fetele sunt şi acum foarte obosite. Cele mai multe dintre ele au făcut parte din echipa naţională a României care a promovat în primul eşalon al Europei! Au avut de jucat câteva turnee foarte grele, n-au prea avut parte de o vacanţă în care să se poată odihni şi cum noi nu prea dispunem de metode decente de recuperare nu era chiar exclus să nu ne prezentăm chiar aşa de bine în Campionatul Naţional. Ele sunt însă jucătoare valoroase şi iată că mai au nevoie de o singură victorie pentru a cuceri şi în acest an medalia de aur, deşi nu este exclus să ne fie suficient chiar şi numai un rezultat de egalitate. La cât de ambiţioase sunt mă aştept să nu se mulţumească nici de această dată cu puţin. Aş vrea ca în meciurile rămase să pot verifica şi câteva jucătoare tinere, aşa cum în noiembrie, la Iaşi, nu vrem să ratăm cucerirea Cupei României.

– Ce s-a întâmplat la junioare? Aţi pierdut meciul cu Agronomia şi acum sunteţi la egalitate de puncte cu rivala bucureşteană.

– Nu ne-am putut baza pe două dintre jucătoarele noastre de bază, ele fiind accidentate, şi le aşteptăm să ni se realăture abia în primăvara anului viitor. Cu fetele pe care le avem la dispoziţie vom încerca să ne descurcăm onorabil, echipele sunt de valori apropiate. Important este să fie sănătoase. Alta este însă problema noastră. Cinci dintre fete vor încheia junioratul şi noi nu prea le putem oferi nimic. Sper să mă asculte şi să urmeze cursurile Facultăţii de Educaţiei Fizică şi Sport Iaşi (n.r. – este cunoscut faptul că Tarcan nu acceptă o jucătoare în echipă dacă nu este studentă). Dacă nu pleacă nimeni le-am avea şi pentru următorii cinci ani pentru ca Iaşul să rămână cea mai bună echipă a ţării.

– Mai mereu evitaţi să spuneţi care ar fi condiţiile minime de care ar trebui să beneficieze rugbistele.

– Mereu am încercat să ne vedem de treaba noastră, să deranjăm cât mai puţin, să demonstrăm că suntem capabili de performanţă la un nivel înalt, că putem reprezenta cu cinste numele Iaşului. Dar la 5-600 de lei pe lună nu prea mai stă nimeni la Iaşi. În afară de cazare şi masă, cred că o indemnizaţie de 1.500-2.000 de lei pe lună ar fi decentă.

– Şi, totuşi, în ciuda ofertelor, cum de nu pleacă fetele?

– Ele sunt studente sau eleve, dar este şi grupul care face diferenţa. Au crescut împreună, se înţeleg foarte bine, au demonstrat că împreună pot face performanţă la cel mai înalt nivel din moment ce anul viitor vor juca în elita rugby-ului european. Dar să ştiţi că muncesc foarte mult pentru a putea atinge astfel de performanţe şi mai ales a rămâne la acest nivel. Bine că avem Stadionul „Tepro”, pe care-l împărţim şi cu băieţii de la rugby, dar şi cu cei de la fotbal. Ne înţelegem cu toţii ca să-l folosim cât mai bine, vorbim aceeaşi limbă, aşa cum ar trebui să vorbească şi factorii de decizie din fruntea Iaşului pentru ca sportul să fie ceva mai bine reprezentat…

 În turneul de la Iaşi, antepenultimul din actuala ediţie, Politehnica Iaşi, pregătită de antrenorii Neculai Tarcan şi Gabriela Lepciuc, a dispus la senioare de contracandidata la titlu, Agronomia Bucureşti, cu 19-5 (14-0), respectiv 21-7 (14-0).

 Lotul formaţiei ieşene a cuprins la turneul de la Iaşi următoarele jucătoare: Loredana Juncanariu, Georgiana Gabor, Ioana Acatrinei, Gabriela Lepciuc, Ana Maria Sandu, Maria Atomi (căpitan), Mădălina Radu, Alisa Uliankina, Simona Roşca, Gabriela Buciumanu, Oksana Nikoriak, Ana Maria Călin, Andreea Nechifor şi Oxana Bunici (transferată chiar de la Agronomia, acolo unde însă a ajuns ieşeanca Andreea Brânză).

sursa www.ziarulevenimentul.ro

 

Related posts

CSM Pașcani – CSM Bucovina Rădăuți, mâine pe stadionul municipal, de la orele 17.00

Marius Parteni

Simona Halep e numărul 1 MONDIAL. Premieră absolută în tenisul feminin românesc

Redacția

Ministrul Sportului Eduard Novak se antrenează în Bulgaria pentru Jocurile Paralimpice. Singurul velodrom din România e impracticabil

Redacția
Încarcă...