17112019Sun
Last updateSun, 17 Nov 2019 7pm



Breaking Bad! Dealerul care transforma ceaiul de măghiran în drog la Târgu Frumos

 

 

Poveste de film la Târgu Frumos! Un dealer de stupefiante şi-a maximizat profitul ilicit printr-o metodă inedită. Individul cumpăra substanţe halucinante lichide cu care stropea plante de măghiran destinate ceaiului. La final, „cocea“ marfa în cuptorul cu microunde şi o vindea.

 

Doi fraţi din Târgu Frumos au învaţat la Iaşi, printre altele, cum se face traficul de droguri şi au înfiinţat un adevărat imperiu al stupefiantelor în oraşele Târgu Frumos şi Podu Iloaiei. Amândoi au fost condamnaţi în primă instanţă de Tribunal şi, deşi unul a primit o pedeapsă cu executare, nu a mai contestat decizia.

Recent, judecătorii au finalizat motivarea din dosar, povestea relevată în documentul oficial fiind de toată pomina. Se menţionează în înscrisul citat că fraţii Eugen (27 de ani) şi Răzvan Dumitriu (22 de ani) au fost pârâţi la Poliţia din Târgu Frumos de două tinere, care au anunţat autorităţile că cei doi se ocupă cu traficul de droguri. Dosarul a ajuns la DIICOT, care a introdus ofiţeri sub acoperire şi a obţinut autorizarea interceptării telefoanelor.

DIICOT Iaşi a aflat despre fraţii Dumitriu că, în trecut, s-au ocupat, alături de părinţi, de agricultură. După un timp, amândoi au devenit consumatori de droguri.

„În aceste împrejurări, pentru a obţine, în mod facil, într-un timp mai scurt, banii necesari întreţinerii propriilor dependenţe, ambii fraţi s-au implicat activ în traficul de droguri de risc, iar inculpatul Dumitriu Ionel Eugen şi în traficul de substanţe ştiind că acestea au efect psihoactiv“, se arată în motivare.

700 de ţigări cu canabis, fumate în studenţie

Cel mai activ a fost Eugen, care vindea în special substanţe cunoscute generic sub numele de „etnobotanice“. În primă fază, Eugen a vândut stupefianele în Iaşi, însă în vara anului 2017 s-a mutat înapoi în Târgu Frumos.

„Iniţial, inculpatul a oferit, cu titlu gratuit, substanţe având efecte psihoactive consumatorilor de astfel de substanţe, după care a început să le comercializeze astfel de substanţe acestor persoane“, au precizat judecătorii.

Eugen Dumitriu vindea, în general, 1 gram cu 20-50 de lei, el controlând teritoriul Târgu Frumos, Podu Iloaei, dar şi împrejurimi. În primă fază, tânărul lua stupefiantele de la Iaşi, însă după ce şi-a format clientela a perfecţionat o metodă mult mai profitabilă.

„Inculpatul a început să procure substanţă lichidă conţinând efecte psihoactive, din mediul on-line de pe diferite site-uri (aspecte stabilite pe baza percheziţiilor informatice asupra mediilor de stocare găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului). Ulterior procurării substanţei, acesta cumpăra diferite ceaiuri de plante, cum ar fi ceai de măghiran din care punea o anumi cantitate într-o farfurie, le stropea cu substanţa activă, pe care apoi le usca în cuptorul cu microunde“, se mai arată în motivarea jduecătorilor.

Nouă cutii de ceai de măghiran au fost ridicate la percheziţii de poliţiştii care au descins la casa fraţilor Dumitriu. Eugen Dumitriu vindea şi cantităţi mai mari de droguri, DIICOT acuzându-l că ar fi comercializat, alături de fratele său, peste 500 de grame de canabis, şi asta doar în perioada noiembrie 2017 - iulie 2018.

Răzvan Dumitriu consuma cantităţi mari de droguri, au stablit judecătorii. Aceştia au precizat că, între octombrie 2016 şi iunie 2018, Răzvan ar fi fumat alături de un prieten cu care stătea în chirie în Iaşi, cei doi fiind studenţi la „Cuza“, peste 700 de ţigări cu canabis. Eugen Dumitriu a fost condamnat la 2 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, în timp ce fratele său la 2 ani şi 2 luni cu suspendare.

 sursa www.ziaruldeiasi.ro

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.