16092019Mon
Last updateMon, 16 Sep 2019 11am



Încep înscrierile la grădiniță

Părinții ai căror copii au vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani vor depune cererile de înscriere la grădiniță începând de astăzi până pe 14 iunie 2019, în prima etapă, și în perioada 24 iunie - 26 iulie 2019, în a doua etapă. Potrivit regulilor anunțate de Ministerul Educației, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare, grupa mijlocie şi grupa mică.

 

Orarul al înscrierilor va fi stabilit de conducerea fiecărei grădințe, fiind afișat în loc vizibil. În cazul în care într-o grădiniță numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Actele necesare înscrierii la învățământul preșcolar sunt: 

cererea de înscriere – adeverințe de salariat ale părintilor/ale unui parinte (pentru gradinitele cu program prelungit si saptamanal)

copie certificat de naștere copil – copie C.I. părinte/ tutore/ reprezentant legal

fișa medicală potrivit reglementarilor în vigoare

hotărâri judecătorești (dacă este cazul)

documente care dovedesc iîdeplinirea criteriilor de departajare generale sau specifice

Calendar de înscriere:

20 mai - 14 iunie 2019 – prima etapă de înscriere 

24 iunie - 26 iulie 2019 – a doua etapă de înscriere

 sursa www.ziaruldeiasi.ro

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.