RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

„Școala – o șansă pentru un viitor mai bun”, proiect Erasmus + la Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” Hălăucești

Proiectul Erasmus+ KA 101 „Școala – o șansă pentru un viitor mai bun”, proiect cofinanţat de Comisia Europeană prin Agenția Națională pentru  Programe Comunitare  în Domeniul Educației și Formării Profesionale este în desfășurare la Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” Hălăucești. Valoare totală a finanțării este de 38.260 euro.

 

  

Scopul participării este formarea personală și profesională a 16 cadre didactice în vederea adoptării și utilizării standardelor europene în procesul educativ, asigurării egalității de șanse tuturor educabililor, îmbunătățirii rezultatelor școlare, diminuarea absenteismului, determinarea cât mai multor elevi să-și continue studiile liceale în instituția noastră, spre o carieră de succes.

Activitatea de mobilitate se va desfășura în patru fluxuri a câte patru profesori. Astfel, primul flux de mobilitate va avea loc în perioada 15.10.2018-20.10.2018 în Barcelona, Spania pentru cursul de formare numit Life Coaching for Teachers: happy teachers for better students. Acesta va fi urmat de un alt curs de formare în Italia, apoi Germania și ultimul în Suedia.

Prin proiectele de mobilitate Erasmus + se realizează activități care implică parteneri din mai multe țări europene. Programul diferă de la o mobilitate la alta și cuprinde cursuri de formare, cât și vizitarea unor școli din țara gazdă. Aceste mobilități răspund nevoilor instituției noastre prin strategii de formare a profesorilor ce pot îmbunătăți considerabil activitatea la clasă.

  Mai multe informații privind proiectul „Școala – o șansă pentru un viitor mai bun” pot fi găsite pe pagina web a liceului la secțiunea Erasmus+: http://liceulhalaucesti.ro/erasmus/erasmus/index.ht

Coordonator proiect,

Prof. Dr. Gherca Iulian

 

Related posts

Ziua porților deschise la Școala Specială Pașcani

Redacția

Liceul Teoretic “Miron Costin” Paşcani îşi deschide porţile noii generaţii de elevi ai clasei pregătitoare

Ema Roman

Demonstrație de tehnică polițienească, în fața elevilor pășcăneni

Oana Cordoneanu
Încarcă...