15112019Fri
Last updateSat, 16 Nov 2019 7pm



Autostrada Nordului va fi de fapt drum expres? Care sunt diferențele

Studiul de fezabilitate se face pentru drum de mare viteză, construcţie similară autostrăzii. Studiul trebuie făcut în 18 luni. Asta în timp ce doar revizuirea documentului similar pentru porţiunea A8 de numai 23 km Iaşi-Ungheni necesită 19 luni.

 

În vreme ce segmentele Autostrăzii Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş se află în diferite etape de licitaţie pentru refacerea documentaţiei sau pentru atribuirea lucrărilor, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat, cu numai câteva zile înainte de schimbarea Guvernului, procedura pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru drumul de mare viteză Baia Mare - Suceava. Pentru cele trei loturi, Baia Mare - Bistriţa, Bistriţa - Vatra Dornei şi Vatra Dornei - Suceava, CNAIR alocă între 53,5 şi 63,2 milioane de lei. Termenul de depunere a ofertelor este 8 ianuarie, anunţul câştigătorului urmând să fie făcut cel mai târziu la vară. Pentru fiecare lot, documentaţia trebuie să fie gata în 18 luni de la atribuirea contractului.

De remarcat că pentru revizuirea/ completarea altui Studiu de Fezabilitate, cel al tronsonului de autostradă Iaşi-Ungheni (23 km), sunt prevăzute 19 luni. Aşa cum am relatat, licitaţia este etapa analizării singurei oferte depuse, cea a asocierii Search Corporation-Best Consulting & Design.

Cât priveşte finanţarea proiectului Baia Mare - Suceava, caietul de sarcini menţionează că „va fi din Bugetul de stat, capitolul 84.01 «Transporturi», subcapitolul 03 «Transport rutier», titlul 58 «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile afarente cadrului financiar 2014-2020»“.

Conform normativelor CNAIR, drumul expres este ceva mai îngust faţă de o autostradă: cele două benzi pe sens au o lăţime totală de 7 metri faţă de 7,5 la autostradă, lipsesc benzile de oprire de urgenţă, dar în schimb acostamentul este mai lat, 1,5 metri faţă de jumătate de metru pe autostradă. Viteza maximă admisă este şi ea mai mică: 120 km/h. Spaţiul median de 3 metri este comun, la fel şi intrarea maşinilor doar pe partea dreaptă, respectiv intersecţiile denivelate cu alte drumuri. La fel ca o autostradă, drumul de mare viteză are prevăzute variante de ocolire a localităţilor intersectate.

 sursa www.ziaruldeiasi.ro 

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.