15112019Fri
Last updateSat, 16 Nov 2019 7pm



Ca-n filmele cu proști! Pantazi a debranșat două unități de învățământ de la RAGCL, apoi le-a branșat din nou la regie după ce a ținut o lună copiii în frig! Culmea: s-a lăudat pe facebook cu realizarea sa!

În lipsă de investiții, primarul Dumitru Pantazi a ajuns să posteze mesaje laudative la adresa sa, într-o situație în care viziunea proprie lasă de dorit. Este vorba despre situația a două clădiri ce găzduiesc trei instituții de învățământ: Grădinița cu program prelungit nr.2, Creșa nr. 1 și Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc”.

 

Municipalitatea a luat decizia, la mijlocul lunii martie a acestui an, la propunerea primarului Dumitru Pantazi, de a debranșa instituțiile de învățământ de la sistemul centralizat de încălzire operat de RAGCL. Din acea dată și până în toamnă, Primăria nu a reușit să monteze centrale termice, astfel că noul an școlar a început fără ca respectivele clădiri în care funcționează instituțiile de învățământ să aibă sisteme proprii de termoficare.

Clădirea în care funcționează Creșa nr. 1 și Grădinița cu program prelungit nr.2 a prezentat un caz mai aparte, deoarece era obiectul unui proiect de reabilitare termică pe bani europeni și nu se putea interveni la ea. În schimb, clădirea în care funcționează Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc”, deși nu era afectată de un proiect de reabilitare, nu se preta la montarea unei centrale termice proprii din cauza costurilor ridicate ale lucrărilor.

Astfel că, primarul Dumitru Pantazi a solicitat RAGCL Pașcani să opereze două centrale termice pentru a alimenta cu agent termic cele două clădiri în care funcționează instituțiile de învățământ amintite. S-a încheiat un contract de exploatare și mentenanță  cu regia în valoare de 120.000 de lei pentru 6 luni, iar municipalitatea a încheiat contractul pentru furnizarea gazului metan.

După această „performanță” de a debranșa de la RAGCL și a rebranșa din nou la regia de termoficare cele două clădiri, primarul Dumitru Pantazi a simțit nevoia să se laude pe Facebook.

„FAPTE, NU POZE!Stimați cetățeni, vă anunț că micuții și elevii ce învăță la Creșa nr 1, Grădinița cu program prelungit nr 2, Grădinița nr 6 și Liceul Economic “Nicolae Iorga” vor sta de azi în căldură la cusuri. Sunt alte obiective realizate în ultima perioada pe lângă Grădinița nr 3 și 4, Liceul Tehnologic “Mihai Busuioc” și parțial Colegiul Național “Mihail Sadoveanu”. Toate școlile au asigurată finanțarea de 100%, pe această parte de achiziție și plata centralelor și lucrărilor.Este un efort să duc acest proiect la capăt și nu doar să mă plimb, cum știu să facă unii, prin curtea unităților de învățământ arătând cât de “îngrijorați” sunt de aceste probleme, la care habar nu au cât s-a muncit pe parte de documentații și pe parte tehnică de lucrări. Am mers zilnic la aceste instituții de învățământ și am supravegheat lucrările!” , a postat primarul Dumitru Pantazi.

Întrebarea logică la care primarul Dumitru Pantazi ar trebui să răspundă este: de ce au fost nevoiți copiii celor trei instituții de învățământ să stea o lună în frig, deși soluția era una la îndemână și anume redeschiderea centralelor operate de RAGCL. Trebuia să intrăm în ultima săptămână de campanie electorală, pentru ca momentul să fie folosit ca armă electorală împotriva oponenților politici?

Primarul Dumitru Pantazi nu a acceptat apelurile telefonice repetate pentru a răspunde la aceste întrebări.

Loading...

Comments   

 
Pff
+15 # PffPff 2019-11-06 17:32
BOULE
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Radu O
-13 # RautatiRadu O 2019-11-06 22:45
Eu personal țin sa felicit primarul ca a găsit aceasta soluție pentru ca cei mici de la creșă și Gradinita nu au nici o vina și merita sa învețe într-un mediu ok.Nu fac parte din nici o clasa politica .(pentru cârcotașii care urmează sa-mi dea replica)
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.