RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Fântânile arteziene din Pașcani, o altă nucă tare pentru administrația locală

Fântânile arteziene din orașul Pașcani arată într-un mod deplorabil, fiind pline de gunoaie și cu apa tulbure. Ieri, 22 august, pe pagina personală de Facebook, consilierul local PNL Claudiu Bodoașcă a postat mai multe imagini cu fântâna arteziană din fața Casei de Cultură.

 

  

Acesta a vrut să scoată în evidență mizeria care se afla în interiorul fântânii și faptul că nu funcționa. „Încă o imagine “superbă ” din “magnificul ” nostru oraș! Domnule primar, d- na viceprimar , d-nule administrator public , va rog nu ne mai otrăviți viața…DEMISIA!”, a fost mesajul postat de consilier pe Facebook. După ce imaginile au fost postate pe internet, ieri seară o echipă de la Gospodăria Comunală s-a dus și a curățat fântâna, ea fiind pusă în funcțiune în acestă dimineață.

„Conform informațiilor primite de la șeful serviciului de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Pașcani, fântânile arteziene sunt într-un program pentru curățenie și igienizare o dată la două săptămâni. Fântâna din centrul Pașcaniului a fost curățată aseară, iar astăzi a fost dat drumul la apă. Din păcate, trebuie să menționăm că muncitorii au scos de acolo tot felul de mizerii: PET-uri, ambalaje, mâncare, pământ și pietre. Acestea duc și la înfundarea țevilor de circulație a apei”, ne-a declarat Dana Ursuleasa, de la Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Pașcani.

Nu doar fântâna din centrul orașului arată foarte urât, ci și celelalte, cum ar fi de exemplu fântâna aflată în zona Palatului Cantacuzino. Niște poze cu această fântână au apărut zilele trecute pe internet, iar cetățenii din municipiul Pașcani s-au arătat profund dezamăgiți de felul în care se prezintă aceasta.

Related posts

Programul transportului public local, în perioada Sărbătorilor Pascale și 1 Mai

Redacția

Angajații Primăriei continuă curățenia pe domeniul public

Marius Parteni

Pășcănenii întreabă, autoritățile răspund: Ioan Prisecaru explică de ce nu funcționează în parametri normali cișmelele din Pașcani

Răzvan Grecu
Încarcă...