18112019Mon
Last updateMon, 18 Nov 2019 9pm



Conducerea Eco Salubritate prinsă de auditorul independent că a deturnat fondurile alocate de la bugetul local! Fapta este pedepsită cu închisoare de 1 la 5 ani!

Leonard Ursu, directorul general al Eco Salubritate, ar putea avea mari probleme cu legea, după ce a aprobat folosirea banilor destinați investițiilor pentru plata salariilor. Fapta este prevăzută de legea penală ca deturnare de fonduri și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

 

Informația apare în raportul auditorului independent care a analizat situațiile financiare ale societății, întocmite până la 31 decembrie 2018. Lucrarea a fost înaintată către consilierii locali, în spatele raportului administratorilor societății.

La punctul șapte al raportului auditorului independent se menționează că „societatea a primit subvenții transferuri pentru investiții de la acționarul unic, municipiul Pașcani, pentru investiții în cursul anului 2017, prin hotărâre de Consiliu Local, în valoare de 500.000 de lei. (...) Societatea a utilizat o mare parte din aceste fonduri, respectiv suma de 255.000 de lei pentru plăți aferente funcționării curente a societății, schimbând astfel destinația subvenției pentru investiții”.

Cu alte cuvinte, fără a avea permisiunea Consiliului Local Pașcani, directorul Leonard Ursu a schimbat destinația fondurilor și a consumat o parte din ele pentru plata cheltuielilor curente, cum ar fi salariile. De altfel, acest lucru este recunoscut și de Consiliul de Administrație al Eco Salubritate, care explică situația în raportul lor către Consiliul Local Pașcani.

„În cursul anului 2018 din suma de 500.000 de lei transferată de UATM Pașcani pentru realizarea de investiții s-au utilizat 10.067 de lei pentru achiziționarea mijlocului fix „Lamă zăpadă Bobcat” conform listei de investiții aprobata prin HCL nr. 2014 din 21.12.2017. Din suma rămasă, datorită stopării investițiilor propuse prin lista de investiții pentru anul 2018, respectiv 490.000 de lei, la 31.12.2018 societatea avea disponibilă în bănci și casă 235.000 de lei, diferența de 255.000 de lei utilizându-se la finalul anului pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare curente cu condiția de a se reîntregi fondurile până la concurența sumei de 490.000 de lei în primele luni ale anului 2019”, se arată în raportul administratorilor.

Deturnarea de fonduri este incriminată la articolul 307 din Codul Penal care prevede că:

„(1) Schimbarea destinației fondurilor bănești ori a resurselor materiale alocate unei autorități publice sau instituții publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani.(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor provenite din finanțările obținute sau garantate din fonduri publice. (3) Tentativa se pedepsește”.

Contactat telefonic pentru a explica această situație, Leonard Ursu a susținut că nu a încălcat legea. Acesta a explicat că toți banii de la Eco Salubritate sunt într-un singur cont de lei și că a luat suma respectivă pentru a achita o rată la o eșalonare. „Nu avem mai multe conturi în lei. Este unul singur. În momentul în care ai un singur cont este normal să iei din el. Noi aveam de plătit o eșalonare, dacă nu plăteam acea tranșă de 200.000 de lei pierdeam eșalonarea. Ce trebuia să fac? Să aștept să se întrunească Consiliul Local să-mi dea aprobare? Era o chestiune urgentă. Nu este vorba despre o faptă penală”, a fost punctul de vedere al directorului Leonard Ursu.

Consilierii locali vor discuta pe marginea acestui raport, joi, 18 iulie, în plenul ședinței de Consiliul Local. Rămâne de văzut dacă aceștia vor sesiza organele competente sau vor trece cu vederea cele semnalate de auditorul independent.

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.