15072019Mon
Last updateMon, 15 Jul 2019 8pm



Breiching Niuz: Primarul Dumitru Pantazi a fost văzut astăzi în Primărie! Funcționarii cară cu roabele actele pentru a fi semnate de edilul șef!

Încă de la primele ore ale dimineții s-a răspândit un zvon prin birourile Primăriei: primarul Dumitru Pantazi ar putea ajunge astăzi la muncă. La început, funcționarii au fost neîncrezători și s-au arătat suspicioși cu privire la veridicitatea zvonului. Dar mai apoi, după ce au văzut că femeile de serviciu au început să facă curat în biroul primarului, zvonul a devenit o certitudine.

Și atunci a început nebunia: fiecare funcționar a început să răscolească fișetele și dulapurile pentru a scoate la iveală actele ce, de mai bine de un an de zile, așteptau semnătura primarului pentru a putea fi trimise contribuabililor. Unii dintre ei, speriați de volumul și greutatea hârtiilor, au dat o fugă la Saco, și au cumpărat roabe pentru a transporta mai ușor actele ce zăceau de luni de zile nesemnate de Dumitru Pantazi.

Practic, într-o oră, pe holurile ce duceau către biroul primarului, circulația devenise un adevărat sport extrem. Stive de acte și dosare păzite de funcționari publici, încolonați într-un șir ce părea infinit, transformau largile culoare într-un labirint întunecos.

Însă, nu toată lumea a fost luată prin surprindere de sosirea primarului la muncă. Apropiații acestuia, care îi știau tabieturile, estimaseră că marea zi va fi în luna noiembrie. Calculele fuseseră făcute de administratorul public Gică Zanet și viceprimărița Gabriela Nedelcu încă din luna mai și se bazau pe o prognoză meteo-politică comandată și plătită din bugetul local tocmai la un celebru institut din Amercia. Cum data nu putea fi una foarte precisă, savanții americani au dat trei condiții cumulative, care dacă erau îndeplinite, puteau produce marele eveniment: sosirea primarului la muncă.

În primul rând, trebuia să fie o zi ploioasă sau după o ploaie de trei zile. Asta pentru ca primarul Dumitru Pantazi să nu poată intra pe câmpurile agricole să asiste la lucrări. Cele trei zile ploioase ar fi trebuit să-l facă pe Pantazi să se plictisească de stat acasă și de uitat la televizor.

Un alt criteriu, după cel al vremii, a fost salariul. Acesta trebuia mărit, pentru că se știe că pentru 4.000 de lei Dumitru Pantazi nici măcar nu se dă jos din pat. Asta s-a rezolvat prin lege. Parlamentarii s-au reunit de urgență când au aflat problema pășcănenilor și i-au mărit salariul primarului: 7.000 de lei, cu condiția să vină măcar o dată pe an la muncă!

Cea de-a treia condiție era ca DNA și polițiștii să nu poată intra în Primărie. În acest sens, administratorul public, Gică Zanet, a montat la ușile de acces în instituție yale activate prin amprentă. Astfel că, procurorii și polițiștii care au încercat astăzi să intre în Primărie, auzind că Dumitru Pantazi a venit la muncă, și că, drept urmare, banii Pașcaniului sunt în pericol, au rămas pe afară din cauza faptului că amprentele lor nu erau în baza de date a dispozitivului de acces.

La ora 11.47 fix, primarul Dumitru Pantazi și-a făcut apariția la muncă. Era îmbrăcat cu un halat, iar în picioare avea papuci de casă. Cu ochii cârpiți de somn a dat bună dimineață funcționarilor care îl așteptau lângă munții de documente nesemnate.

După ce și-a băut cafeaua, pe la ora 13.00 a anunțat sec că azi va semna doar o hârtie și s-a răstit la funcționari să i-o aducă cât mai repede, că la ora 14.00 trebuie să facă amiaza.

Timp de jumătate de oră, pe holurile Primăriei a fost o bătaie generală între funcționarii publici. Fiecare dintre ei clama că hârtia lui e cea mai importantă și deci ea trebuia să fie semnată. La 13.30 când erau deja obosiți de atâta luptă, unuia dintre ei i-a venit o idee strălucită. Cu toții au căzut de acord și au făcut singura hârtie care se putea face în condițiile date.

Au luat hârtia proaspăt scoasă afară de o imprimantă și au desemnat un reprezentat să intre la primarul Dumitru Pantazi pentru a o semna. Edilul a înșfăcat-o, a pus-o pe genunchi, și fără să se uite, a semnat-o.

Cu toții au răsuflat ușurați: primarul Dumitru Pantazi își semnase, fără să-și de seama,  demisia. De acum lucrurile vor intra din nou în normal, au spus funcționarii publici, și au mers, rând pe rând, în biroul primarul pentru a-l felicita pentru efortul depus în această istovitoare zi de muncă. 

 

 

Loading...

Comments   

 
FLORIAN
+15 # RE: Breching Niuz: Primarul Dumitru Pantazi a fost văzut astăzi în Primărie! Funcționarii cară cu roabele actele pentru a fi semnate de edilul șef!FLORIAN 2017-11-10 16:02
Grecule . Trebuia sa scrii ca : Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare. N-am inteles rostul acestui art., daca se poate numi asa. Chiar mi-as dori ca ultimile randuri sa fie suta-la-suta adevarate .
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
mutu
-4 # RE: Breching Niuz: Primarul Dumitru Pantazi a fost văzut astăzi în Primărie! Funcționarii cară cu roabele actele pentru a fi semnate de edilul șef!mutu 2017-11-10 17:48
Domnule Florian, pamfletul este o specie literara pretentioasa si nu este la indemana oricui. Presupune imaginatie, verva umoristica si cat de cat talent. Sa recunoastem ca nu e cazul.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
IONESCU
-17 # pamfletariIONESCU 2017-11-10 17:52
Pamfletari de doi bani
neam de neamul vostru nu a muncit atat
sunteti foarte previzibili,va postati articolele disperate vineri seara si asteptati ca prietenii vostrii sa -i injure pe adversarii declarati
SUNTETI JALNICI!!!!!!!! !!!!!
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Gheorg
+7 # RE: pamfletariGheorg 2017-11-11 13:09
[quote name="IONESCU"] Pamfletari de doi bani
neam de neamul vostru nu a muncit atat
Mai, IONESCU
Cand spui ca: neam de neamul vostru nu a muncit atat , ce vrei sa spui de fapt si de drept ? Cine este cel ce a muncit mult ? intreb mirat ! Dar ai grija ce spui, pentru ca cei ce nu-s de acord cu tine, sunt foarte darnici, si avand in vedere faptul ca este sambata ,ai sa primesti de pomana pt. toata saptamana viitoare .
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
camicatze
+5 # RE: Breching Niuz: Primarul Dumitru Pantazi a fost văzut astăzi în Primărie! Funcționarii cară cu roabele actele pentru a fi semnate de edilul șef!camicatze 2017-11-10 19:34
Bre nea Floriane, mi-ai luat vorba din gura. Da daca tot am intrat, sa zic si eu ceva: patetic. Si penibil in acelasi timp. Articolul, bineinteles. Urmeaza o oda inchinata faptului ca intr-un an de madat consilierul intretinut de nevasta, Raznic si-a luat masina din indemnizatia de consilier (pe care i-au marit-o parlamentarii ca sa manance kkt de trei ori maxim pe luna in sedintele de consiliu local) si nu mai imparte cu tata-su fiatu-ul ala obosit.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
virsli
-3 # Vadime, tu esti, bre?virsli 2017-11-11 14:30
Vadime, tu esti, bre? Te reincarnasi asa devreme? Vezi ca ai cam luat-o pre aratura cu pamfletuiala, bre. Io zic sa te retragi la vatra vreo 20-30 de ani si dupa aceea sa revii. Ca vezi ce "esece" iti ies daca te pripesti.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Suca
-5 # LASA-TE !Suca 2017-11-11 17:30
Lasa-te de bancuri .baiete ! Nu le ai ! Eu zic sa-i dai halatul la o parte si fa-i o sarutare !
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
zambila
-3 # fainzambila 2017-11-11 18:01
Cu ochii cârpiți de somn
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Write Essay Online
0 # scrzlqupWrite Essay Online 2018-02-28 02:02
write research paper health research paper research paper research paper: http://researchpaper.store
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Buying An Essay
0 # fdwgkyhrBuying An Essay 2018-03-15 08:45
pay to write a research paper a research paper a research paper research paper: http://researchpaper.store
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Online Essay
0 # uvvqnfeaOnline Essay 2018-03-19 19:11
high school research paper research paper research paper high school research paper: http://researchpaper.store
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Help With My Essay
0 # uzyaezvcHelp With My Essay 2018-03-24 05:52
college research paper write research paper good research paper a research paper: http://researchpaper.store
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
breaking news
0 # Multe hârtii ca să treacă timpul,nenoroci ți.breaking news 2018-04-07 01:08
Nu-și dă el demisia până nu-și face jocul pană la capăt sau macar o parte din joc.Mai bine să-i dea cineva să semneze hârtii prin care ar dona ceva din bogăția pe care o strânge.Să facă acte de caritate.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
breaking news
0 # breaking newsbreaking news 2018-04-07 01:15
Pușcaria îi mânâncă pe toți.De-ar fi o lege gen:ai facut evaziune fiscală, la puscărie un timp și confiscarea bunului. O să se ajungă că doamne ajută fur 200 mii euro,fac puscarie 1 an și ies dar îmi rămân banii.Hai tot înainte că merge. Nu așa tată,confiscare și puscarie iar din bunul confiscat să se facă acte de caritate.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.