21082019Wed
Last updateTue, 20 Aug 2019 6pm



CIOC CIOC! „Doamna carte” ești acasă ?

Cu riscul de-a părea clișeistic o să dau curs prejudecăților personale spunând că tinerii din societatea românească citesc din ce în ce mai puțin sau chiar deloc. Și de ce-ar mai face-o, mă întreb eu, în calitate de simplu observator al acestei lumi, când mass media și internetul îi bombardează cu un munte de informații. De ce-ar mai pune, domnule, fițosul adolescent mâna pe-o carte?

Constantin Grigoruț, conferențiar la Universitatea din Otago, în cadrul catedrei de limbi moderne, sosit în vizită în țara natală, respectiv în Pașcani, unde a activat ca profesor înainte de 1989, ne oferă un posibil răspuns: „E vorba de-a avea norocul să dai peste un profesor cu har, care, după cum spune Confucius, te inspiră. Eu am avut profesori pe care-i am și-acum în mine, în fața mea, n-au murit niciodată, dar am avut și profesori care mă țineau numai în 6, de la care n-am învățat nimic.”

Conferențiarul le-a vorbit astăzi unor elevi de clasa a XI-a și a XII-a, de la Colegiul Sadoveanu, despre recitirea unor romane celebre, în căutarea identității narative. A punctat câteva elemente cheie pe care le-a descoperit personal la recitirea unor romane ale lui Camus, Flaubert, Tournier și ale altor mari scriitori. Tot de la el am aflat și eu că o carte e asemănătoare unui diamant, care are o mulțime de fețe. De aceea, pe bună dreptate, specialistul nostru și-a permis să tragă de urechi critica literară care este adesea responsabilă de îndoctrinarea ridicolă a tinerilor elevi, dar și de viziunile uneori limitate ale regizorilor de film care, pentru a nu fi acuzați de interpretare greșită în ecranizarea unei cărți, apelează tot la aceasta.

Așa că, oricum ai da-o, iese nasol dacă nu învățăm odată și-odată să gândim cu capul nostru. Poate că ne-am acomodat prea bine cu gândul ca elevii noștri să recite din critica literară pentru a lua notă maximă la bac. Poate că prea ne scuzăm întruna lipsa de timp, lăsându-ne copiii să zburde în fața calculatorului și a televizorului, unde jocurile sau vedetele de peste noapte gândeasc întotdeauna pentru ei.

Impulsul de care ar avea nevoie tânărul nostru, după părerea lui Grigoruț, ar fi o deschidere mai mare către posibilitățile infinite de cunoaștere pe care ți le oferă cititul unei cărți. Unei cărți bune, evident, nu se referea la cărțile insipide.

Dar partea cea mai tristă, din câte am observat la conferință, e aceea că săracii elevi nu mai au nici măcar curiozități. Invitatul trăgea de ei să fie luat la-ntrebări, dar degeaba. S-a găsit un jurnalist din ultima bancă să-l întrebe de sănătate: Cum își vede el meseria de profesor la celălalt capăt la lumii, prin comparație cu experiența din România și dacă studenții neozeelandezi au sau n-au toate urechile în cap ?  

„Cred că învățământul românesc trece printr-o criză și nu cred că mi-ar plăcea să fiu profesor aici, chiar dacă mi-ar da un salariu mai mare decât mi-ar da acolo. Știu foarte bine de la prieteni apropiați ce-nseamnă să lucrezi în sistemul universitar din România, profesorul care completează teancuri de hârtii și formulare încât, la un moment dat, nici nu mai știe ce face. Și studenții români cred că sunt sătui de acest sistem birocratic. Birocratic infernal, hai să-i zicem. Ei bine, studenții neozeelandezi sunt altfel. Nu-s nici ca americanii care se cred autosuficienți, prin tot ce-nseamnă Hollywood-ul și literatura lor. Fiind izolați acolo pe două insule, în inimile lor se naște un adevărat respect față de cultură”, a comentat specialistul.

Înduioșător... Poate că, de aceea, Grigoruț, izolat și el la celălalt capăt al lumii, mai puțin poluat de tabloidizarea acestei lumi, mi-a dat, într-adevăr, impresia unui adult cu inimă de copil. 

Loading...
Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.