RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Doi morţi şi 27 de răniţi, după trei accidente în lanţ. 40 de mașini s-au ciocnit pe o autostradă din Germania, trei dintre ele au luat foc

Două persoane au murit şi 27 au fost rănite, după mai multe ciocniri în lanț, în care au fost implicate aproximativ 40 de vehicule. Tragedia a avut loc duminică, pe o autostradă în apropierea oraşului german Würzburg, situat în landul Bavaria (sud-est).

O femeie în vârstă de 52 de ani şi un copil de doi ani au murit pe loc, în timp ce un alt copil a fost spitalizat cu răni grave, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei. Autorităţile locale au declarat că autostrada a trebuit să fie închisă pe sensul spre Nurnberg până luni dimineaţă din cauza a trei accidente produse într-o perioadă scurtă, duminică după-amiază, din cauza carosabilului ud.

Caramboluri cumplite în Germania. Trei maşini au luat foc

În primul accident, produs în jurul orei locale 16:00 (15:00 GMT), au fost implicate 17 automobile, care s-au lovit unul de altul. Doi oameni au fost grav răniţi şi alţi nouă au suferit răni uşoare. 

La scurt timp, la câteva sute de metri mai în spate, mai multe maşini s-au ciocnit în lanţ din cauza altor automobile din faţă care frânau. În acest accident trei automobile au luat foc, o femeie şi un copil decedând. Alte trei persoane au fost grav rănite şi 11 au suferit răni minore, relatează DPA, potrivit Agerpres. După aproximativ 30 de minute, s-a produs un alt accident, trei maşini fiind implicate într-o ciocnire soldată cu doi răniţi. La locurile accidentelor au fost desfăşurate mai multe echipaje de poliţie, pompieri şi ambulanţă. Potrivit Crucii Roşii bavareze, la intervenţia au participat şi trei elicoptere. 

  

observator

Related posts

Accident mortal la Topile. Un bărbat a murit, izbit de o mașină, după ce a traversat strada fără să se asigure

Marius Parteni

Dosar penal pentru un tânăr prins beat la volan

Irina Gherasim

27 de sancțiuni aplicate de polițiștii pășcăneni. 3 permise de conducere reținute

Redacția
Încarcă...