Rocadă liberală în Consiliul Local. Pleacă Nica vine Vicoveanu

Grupul consilierilor PNL din Consiliul Local Paşcani are mari şanse să sufere modificări în perioada următoare. Unul din liberalii aleşi pe listele de la alegerile locale din anul 2008 urmează să îşi înainteze demisia. Este vorba despre tânărul Eduard Nica, care intenţionează să stabilească în Anglia împreună cu familia.

Sinistraţii din Siret au primit ajutoarele de la păşcăneni şi Organizaţia locală PNL
Thursday, 29 July 2010

ImageUn tir cu ajutoare a ajuns  ieri la sinistraţii din oraşul Siret de la păşcăneni şi Organzaţia locală PNL. Prin intervenția unor sponsori, s-au adunat 2,5 tone de făină, 5 paleți de apă minerală și 50 de saci cu îmbrăcăminte. Paralel cu această campanie, liberalii au primit 50 de cutii  cu ajutoare de la PNL Timişoara pe care le-au împărţit în aceeaşi localitate. Localnicii afectaţi de inundaţii speră să revină la viaţa de dinainte de potop, orice ajutor primit fiind mană cerească în această perioadă.

Mulțumesc locuitorilor din Pașcani pentru acest ajutor acordat unor persoane aflate în nevoie acum în localitatea Siret. Sunt 16 case calamitate deosebit de grav. Mulțumesc mult domnului primar Crăciunescu pentru faptul că a fost solidar cu noi”, ne-a declarat primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu.  

 

Trackback(0)
Comentarii (0)Add Comment

Write comment
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley

Copyright 2007. All Rights Reserved.
busy
 

PROGRAM CINEMA PHOENIX

Promotie GEO CLA

Ştiri Naţionale: Economie

Ştiri Naţionale: SPORT

HGH TECH

Anunţ umanitar!

Maricica Mareş, în vârstă de 40 de ani din Paşcani, suferă de ciroză şi singura şansă de supravieţuire este un transplant de ficat. Facem apel către toate persoanele cu suflet care pot să o ajute cu bani, o pot face prin contul RO96BTRL02401201U14228XX  Banca Transilvania, Agenţia Paşcani.

Sondaj

Ai plăti un abonament pentru a susţine echipa locală de fotbal?
 
  
FlashBanner

LIGA A V-A

Smarty Web Director - istet si util Add to GoogleAdauga site Suporter Steaua TraficMeter.ro