Rocadă liberală în Consiliul Local. Pleacă Nica vine Vicoveanu

Grupul consilierilor PNL din Consiliul Local Paşcani are mari şanse să sufere modificări în perioada următoare. Unul din liberalii aleşi pe listele de la alegerile locale din anul 2008 urmează să îşi înainteze demisia. Este vorba despre tânărul Eduard Nica, care intenţionează să stabilească în Anglia împreună cu familia.

Şefii DAC explică motivele pentru care a fost furnizată apa după un program restricţionat
Thursday, 29 July 2010

ImageCare este motivul pentru care Direcţia Apă Canal furnizează clienţilor apă potabilă după un program restricţionat, este o problemă la care mulţi păşcăneni vor să afle răspuns. Reporterii noştri au discutat astăzi cu directorul tehnic al unităţii pe tema acestui subiect.

”Restricțiile de apă din ultima perioadă s-au datorat unor defecțiuni apărute în coloana de alimentare cu apă generală a orașului Pașcani. Din cauza ploilor, pământul s-a îngreunat și a apăsat pe conductă. Aceasta fiind din fibră de sticlă și mufată a cedat la o subtraversare care a fost făcută cu foraj lateral, iar țeava de metal fiind foarte rigidă nu s-a lăsat odată cu conducta de plastic și acolo s-a produs o fisură pe care am remediat-o provizoriu pentru ca să nu avem probleme cu apa. Acum o vom face definitiv, dacă putem astăzi, dacă nu mâine. În timp de două ore se remediază” ne-a spus Emil Crăciun, directorul tehnic al DAC Paşcani.

 

Pentru a evita astfel de incidente pe viitor şefii regiei locale au solicitat firmei care a montat conducta să verifice toate trecerile de cale ferată de pe distanţa noului sistem de alimentare.

 

În perioada următoare vom verifica toate trecerile de cale ferată, avem în plan să verificăm toate subtraversările, să vedem cum putem consolida ca să nu mai avem această situație care a fost la Cozmești. Cei care plătesc sunt TMUCB, pentru că această conductă până pe 28 aprilie 2011 este în garanție. Reparațiile și intervențiile nu le facem pe banii noștri, nu încasăm bani de la populație, le face firma constructoare, este obligația lor contractuală, a mai spus Emil Crăciun.

 

Trackback(0)
Comentarii (1)Add Comment
...
written by ratoi, August 01, 2010
Dar faina politica pe unde c*rge tov.Craciun

Write comment
quote
bold
italicize
underline
strike
url
image
quote
quote
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley
Smiley

Copyright 2007. All Rights Reserved.
busy
 

PROGRAM CINEMA PHOENIX

Promotie GEO CLA

Ştiri Naţionale: Economie

Ştiri Naţionale: SPORT

HGH TECH

Anunţ umanitar!

Maricica Mareş, în vârstă de 40 de ani din Paşcani, suferă de ciroză şi singura şansă de supravieţuire este un transplant de ficat. Facem apel către toate persoanele cu suflet care pot să o ajute cu bani, o pot face prin contul RO96BTRL02401201U14228XX  Banca Transilvania, Agenţia Paşcani.

Sondaj

Ai plăti un abonament pentru a susţine echipa locală de fotbal?
 
  
FlashBanner

LIGA A V-A

Smarty Web Director - istet si util Add to GoogleAdauga site Suporter Steaua TraficMeter.ro