Supărată că a plătit din buzunarul propriu înmormântarea fratelui său, o femeie din Iaşi a deschis un proces nemaiîntâlnit. A dat-o în judecată pe fiica înstrăinată a defunctului, plecată de 30 de ani de acasă, cerând judecătorilor să o oblige să îi dea înapoi banii cheltuiţi pentru ritualurile de înmormântare şi pomeni. Judecătorii au audiat mai mulţi martori care au fost la pomenile mortului, pentru a aflat cine era obligat, creştineşte şi legal, să achite „nota de plată“.
Paraschiva B. şi-a dat în judecată nepoata pentru a-şi recupera banii pe care i-a cheltuit pentru înmormânatarea şi pomenile organizate în memoria fratelui ei. Femeia s-a supărat că nepoata ei nu a pus niciun leu pentru organizarea celor trebuincioase ritualurilor creştineşti, cerând instanţei să o oblige fiica defunctului la plata a aproximativ 12.000 de lei. Pentru a-şi susţine cauza, femeia a adus în sala de judecată inclusiv săteni care au participat la pomeni, prezenând şi o listă cu ceea ce a cheltuit pentru a-şi comemora creştineşte fratele.
Supărarea mătuşii, apărarea nepoatei
Supărarea mare a Paraschivei B. a fost că nepoata sa a acceptat calitatea de moştenitor a defunctului său tată, chiar dacă tânara, care este psiholog, nu a fost de acord să contribuie la plata ritualurilor creştineşti. Astfel, după dezbaterea moştenirii, Paraschiva B. a fost obligată să plătească o sultă de 6.000 de lei nepoatei sale. În cererea adresată Judecătoriei, Paraschiva a precizat că a respectat toate datinile legate de înmormânatare. Ar fi cheltuit în total 14.000 de lei, în condiţiile în care ajutorul de înmormântare a fost de 2.400 de lei. Fiica defunctului, Mădălina B., a precizat în instanţă că a avut doar relaţii formale cu tatăl ei, mama sa divorţând da el încă din 1987. Tot de atunci nu au mai locuit împreună. „Pe tot parcursul vieţii, tatăl nu a manifestat niciun interes în a se implica în viaţa pârâtei, ceea ce a condus la o înstrăinare de familia paternă. Mătuşa sa a înştiinţat-o despre deces în condiţii care au făcut imposibilă participarea sa la înmormântare, pârâta fiind oricum străină de acele locuri şi acei oameni (…) Prin cerere, mătuşa face alegaţii nesusţinute şi transformă o formă de milostenie într-o modalitate de încasare a unor sume de bani“, a spus tânăra, conform motivării Judecătoriei Iaşi. Aceasta a mai adăugat că „este nedemn“ să fie chemaţi la proces, ca martori, participanţii de la praznice. Doi oameni care au fost la pomeni au venit totuşi în sala de judecată şi au dat detalii despre evenimentele funeste. „O cunosc pe reclamantă de aproape 50 de ani. Am participat la înmormântarea fratelui său B.A. şi la câteva dintre praznicele ulterioare (de 40 de zile, de 6 luni, de un an şi de doi ani). La înmormântare nu a fost şi fiica defunctului. Reclamanta este cea care s-a ocupat de organizarea înmormântării, fiind ajutată şi de fiică, de ginere, de nepoată şi de două vecine, nu şi de fiica defunctului“, a spus un martor.
Ar fi trebuit să păstreze chitanţele
Judecătorul de caz a stabilit că, potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fiica defunctului, în calitate de moştenitoare, ar fi avut, într-adevăr, obligaţia de a acoperi cheltuielile legate de rutialurile funeste. „În calitate de fiică a defunctului B.A., avea obligaţia legală de a suporta cheltuielile de ocazionate de înmormântarea tatălui său, precum şi pe cele ocazionate de ritualurile de pomenire. Cum aceste cheltuieli au fost efectuate de mătuşa sa, înlăturată de la moştenirea defunctului chiar de pârâtă, rezultă că ea a beneficiat de o îmbogăţire, iar mătuşa sa de o pierdere corespunzătoare“, au stabilit judecătorii, care au citat dintr-o decizia a Înaltei Curţi care a stabilit că „sarcinile moştenirii includ şi cheltuielile legate de înmormântarea defunctului, atât cele de înmormântare propriu-zisă, cât şi cele ce ţin de respectarea tradiţiilor religioase“.
Magistraţii au respins, însă, cererea de chemare în judecată deoarece Paraschiva B. nu a dovedit, cu documente, decât cheltuirea unei sume de 700 de lei. „În mod cert, ar fi fost util de la reclamantă să păstreze facturile şi chitanţele obţinute, mai ales de la furnizorii de servicii funerare cu care este de presupus că a organizat înmormântarea, chiar şi martorii declarând că s-a apelat la firme de specialitate. Prin urmare, instanţa nu poate reţine decât că reclamanta nu şi-a probat pretenţiile corespunzător, iar suma de 700 de lei se prezumă că a fost achitată din ajutorul de înmormântare pe care ea recunoaşte că l-a încasat“, a mai motivat judecătorul de caz. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.