23092019Mon
Last updateMon, 23 Sep 2019 2pm



O comisie de la Prefectura Iași a evaluat pagubele produse în Miroslovești

În urma fenomenului meteo extreme de la Miroslovești, mai multe gospodării au fost distruse. Astăzi, 8 iulie, o comisie, formată din cei de la ISU și Apele Române, s-a întrunit în comună pentru a evalua stricăciunile, furtuna nu a rămas fără urmări. 

Astfel, s-a constat că 314 metri pătrați de acoperișuri au fost avariate, un stâlp de beton de branșament electric, un stâlp de rețea electrică și un branșament de gaz.

Încă nu se știe dacă persoanele a căror gospodării au fost avariate vor primi despăgubiri, însă autoritățile locale speră ca acest lucru să se întâmple, iar în următoarea ședință de Consiliu Local vor pune pe ordinea de zi un proiect prin care vor încerca să-i ajute.

„ S-au semnalat câteva pagube materiale destul de importante din punct de vedere cantitativ și valoric. În urma constituirii comisei de la fața locului, formată din cei de la ISU și Apele române, s-a constat o suprafață de 293 metri pătrați de acoperișuri deteriorate, pe o suprafață de 314 metri pătrați, acoperiș cu tablă. Încercăm să instituim un ajutor financiar din partea Consiliului Local (CL). În următoarea ședință  vom pune pe ordinea de zi un proiect de hotărâre, urmând să ajutăm, după posibilitățile noastre, și cu alte operațiuni necesare curățirii locului unde s-a produs acest fenomen. Din păcate, sunt foarte trist pentru că acest eveniment s-a petrecut aici, dar sperăm ca în cel mai scurt timp totul să fie în regulă și să reușim să reparăm acoperișurile celor afectați. De asemenea, ne-am dori ca Guvernul sau cei din comisie să demareze cât mai rapid procedurile pentru că aceste gospodării aparțin unor oameni cu posibilități reduse financiar. Sperăm ca banii să ajungă în cel mai scurt timp”, ne-a declarat Cojocaru Constantin, primarul comunei Miroslovești.

O femeie și-a rupt piciorul după ce a căzut de pe o căpiță cu fân, iar alte două persoane au făcut atac de panică în timpul furtunii.

„În data de 05.07.2019, ora 20:00, Secția de Pompieri Pașcani a intervenit în localitatea Miroslovești, pe drumul judeţean DJ 208L,  pentru degajarea mai multor porțiuni de acoperiș luate de vijelie. În urma fenomenelor meteo periculoase  au fost afectate un număr de zece proprietăți individuale, un stâlp de beton de branșament electric, un stâlp de rețea electrică și un branșament de gaz”, a declarat Gabriel Covăsneanu, purtător de cuvânt ISU Iași. 

 

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.