24102017Tue
Last updateMon, 23 Oct 2017 7pm



Parada costumelor populare, cupluri premiate pentru împlinirea a 50 de ani de la căsătorie și spectacol artistic la Heleșteni

A devenit o tradiție ca în fiecare an, la finalul lunii septembrie, sătenii din comuna Heleșteni să celebreze „Sărbătoarea la Heleșteni”. Sute de oameni din localitate s-au adunat să petreacă la evenimentul organizat de Primăria Heleșteni în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași.

 

De la manifestație nu au lipsit nici oficialitățile. Șeful cabinetului Parlamentar, Baban Gheorghe, Victorel Lupu, senator în Parlamentul României, Mihaela Ivancea și Petronela Câtea- consilieri județeni, au fost prezenți în mijlocul sătenilor și au susținut alocuțiuni. În cadrul evenimentului, au fost premiate cu diplome, flori și bani, șapte cupluri care aniversează 50 ani de la căsătorie. De asemenea, opt elevi care au obținut rezultate deosebite la olimpiade, dar și profesorii coordonatori au fost recompensați de autoritățile locale.

Cel mai așteptat moment a fost parada costumelor tradiționale, când pe străzile comunei au defilat trei delegații din Heleșteni, Ucraina și Republica Moldova.

Atmosfera a fost întreținută de Ansamblul de dansuri al Căminului Cultural Heleșteni, Ansamblul Folcloric Mugurelul al USAMV Iași, Grupul folcloric perla din Cernăuți, artiștii Ștefan Diaconiță și Cristinel Iordăchioaia.

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.