Administrația locală din Tătăruși a obținut săptămâna trecută din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, suma de bani necesară finalizării unui obiectiv de investiții în comună.
Este vorba despre Grădinița cu Program Normal din Tătăruși. Aceasta își va deschide porțile odată cu începerea noului an școlar, 2015 – 2016.
“Suntem pe ultima sută de metri cu lucrările la acest obiectiv pe care îl vom da în folosință la începutul anului școlar. Grădinița are trei săli de clasă, fiecare cu o capacitate de 30 de locuri. Darea în folosință a acestui obiectiv o putem considera un cadou la aniversarea a 150 de ani de învățământ la noi în localitate“, ne-a declarat Costel Iosub, primarul comunei Tătăruși.
Suma pe care administrația locală a primit-o este de 160.000 lei. În ceea ce privește lucrările care mai sunt de executat, este vorba despre realizarea instalației sanitare, montarea centralei termice și caloriferelor, realizarea pardoselii și văruit.
Precizăm faptul că lucrările au început în anul 2007, atunci când de la bugetul de stat a fost alocată o sumă de bani și a continuat cu fonduri din bugetul local.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}