Câinii comunitari din Hălăucești la un pas de a cauza moartea unui mopedist

În urmă cu câteva ore, pe o stradă din Hălăucești, care duce spre Muncel, câinii comunitari au provocat un accident rutier în care un mopedist a fost la un pas de a-și pierde viața.

 

Potrivit martorilor oculari, Laurențiu Z., în vârstă de 57 de ani, ar fi pierdut controlul mopedului datorită agresivității câinilor comunitari din zonă, care vroiau să-l atace. Prin urmare, s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de asflat.

Datorită faptului că victima a rămas inconștientă pe carosabil, minute în șir, martorii au anunțat prin telefon, la 112, că ar fi fost vorba de un accident mortal.

Ajuns la fața locului, medicul de pe ambulanță a reușit să-l stablizeze, victima recăpătându-și cunoștința. Din acest motiv, nu a mai fost nevoie ca bărbatul să fie transportat la Iași cu elicopeterul, la ajutorul căruia se făcuse apel.

Pacientul a fost transportat de ambulanță la Spitalul Municipal Pașcani, iar, potrivit personalului medical, acesta prezenta multiple escoriații pe corp, un traumatism de umăr stâng și un traumatism cranio-cerebral.

Protocolul medical a impus ca pacientul să fie transferat ulterior la Spitalul de Neuro-Chirugie din Iași, pentru investigații amănunțite la cap.  

 

Citește și