RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Catedrala păşcăneană împodobită cu 200 de steaguri, în anul Centenarului!

Două sute de steaguri vor împodobi anul acesta Catedrala Pogorârii Sfântului Duh din Paşcani. Suntem în anul centenarului, iar protopopul Pavel Postolachi îşi doreşte să pregătească interiorul lăcaşului de cult pentru o slujbă specială în data de 1 decembrie.

Până atunci, lucrările abia au fost reluate, odată cu venirea sezonului cald. Protopopul Postolachi caută un al doilea nume pentru catedrală, ceva care să definească municipiul Paşcani.

“Am reînceput şi noi lucrările la catedrala oraşului, pe care eu o consider emblema credinţei noastre din spaţiul acesta, o floare frumoasă a tuturor bisericilor de pe raza Protopopiatului Paşcani şi nu numai. Ne dorim să găsim pe lângă denumirea propriu zisă a titulatură a ei legată de zona în care ne aflăm. Vom vedea lucrurile acestea când catedrala se va desăvârşi”, a declarat preotul protopop Pavel Postolachi. 

  

Primul obiectiv este finalizarea acoperişului catedralei, care va fi din tablă de cupru. Concomiten se va lucra la finalizarea ferestrelor şi a faţadei.

“Dorim ca proiectul de lucrări din acest an să fie următorul: în primul rând desăvârşirea lucrărilor la acoperişul catedralei unde se va folosi mult lemn, apoi tablă de cupru pe care o avem în proporţie de 60%, apoi urmărim finalizarea ferestrelor şi a faţadei. Nu în ultimul rând ne dorim amenajarea demisolului, pentru ca cel târziu anul viitor, să ne mutăm cu slujbele sfinte în demisol”, a mai spus părintele protopop. 

Proiectul cel mai important pentru acest an face referire la pregătirea interiorului catedralei pentru a găzdui prima slujbă de Ziua Naţională a României, în anul Centenarului.

“Dacă ne va ajuta Dumnezeu să pregătim aşa cum se cuvine spaţiul bisericii propriu zise, la roşu, vom improviza o catapeteasmă cu icoane şi vom ţine o slujbă  în ziua de 1 decembrie 2018. Tot pentru 1 decembrie vom împodobi catedrala cu 100 de steaguri în interior şi 100 în exterior”, a precizat protopopul Paşcaniului. 

Acolo unde se fac lucrări este nevoie de bani şi fiecare pas înainte necesită susţinere financiară. Părintele protopop spune că înţelege ce se întâmplă la nivel economic şi că orice ajutor, cât de mic, este important pentru lucrările de la catedrală.

“Noi am sperat ca anul acesta, în contextul anului centenar, vom avea o disponibilitate mai mare spre finanţări de la CJ, de la Guvern şi de la comunitatea locală. Înţelegem ce se întâmplă la nivel economic şi nu avem nădejdi prea mari”, a mai spus preotul. 

Related posts

Școală de vară pentru elevii pășcăneni

Ema Roman

Preot dintr-un sat din Covasna, despre școala online: Copiii ăștia nu au curent, nu au nimic. La ce să îşi încarce tabletele?

Redacția

Unde preferă românii să petreacă minivacanța de 1 Decembrie

Redacția
Încarcă...