12122018Wed
Last updateThu, 13 Dec 2018 8am



Şpaga poate dăuna grav sănătăţii. Un samsar de animale a făcut preinfarct când a aflat că va fi ridicat pentru mită

Un bărbat de 63 de ani din judeţul Iaşi, cunoscut ca fiind negustor de animale, a fost internat în stare gravă la Institutul de Boli Cardiovasculare după ce a suferit un preinfarct atunci când a aflat că autorităţile investighează că ar fi oferit mită unui funcţionar.



Gheorghe Ghimpu se află sub supraveghere medicală şi nu poate fi audiat de procurori din cauza stării sale medicale. El ar trebui audiat în data de 27 februarie, însă numai dacă medicii vor considera că inima sa poate rezista interogatoriului. În prezent, doctorul său curant nu este de acord cu audierea, considerând că stresul i-ar putea fi fatal. Ghimpu este vizat într-o anchetă de corupţie desfăşurată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În acelaşi dosar, este cercetată sub control judiciar şi Costela Brânzanu, consilier superior în cadrul Ofi­ciului pentru Ameliorare şi Repro­ducţie în Zootehnie Iaşi. Potrivit, procurorilor, aceasta are ca atribuţii actualizarea bazei de date la cai, precum şi monitorizarea mişcărilor acestor animale. De asemenea, Brânzanu este cea care, în judeţul Iaşi, distribuie paşapoarte proprietarilor de cabaline, documente necesare pentru transportul sau sacrificarea cailor. Funcţionarul a fost prins în flagrant luând mită de la reprezentanţii unei firme, după ce procurorii ieşeni au obţinut informaţii conform cărora, la un abator din localitatea Şerbăuţi, judeţul Suceava, ar fi fost transpor­tate pentru a fi sacrificate cabaline pentru care proprietarii nu aveau do­cumente de provenienţă sau aveau documente întocmite în fals.

sursa adevarul.ro

 

 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.