24012018Wed
Last updateWed, 24 Jan 2018 10am



Moartea profesorului Petrea Constantin a îndoliat învățământul pășcănean: "Ne doare enorm trecerea colegului nostru în neființă"

loading...

Vestea morții profesorului de matematică, Petrea Constantin a adus multă tristețe în sufletele colegilor, dar și a elevilor de la unitățile de învățământ din municipiu. Acesta a fost unul dintre cei mai apreciați profesori din Pașcani. Petrea Constantin și-a început cariera didactică, ca învățător în anul 1981 la Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc”. Şapte ani mai târziu a devenit profesor de matemtică, iar de atunci a îndrumat generații de elevi. A fost profesor la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”şi la Şcoala Numărul 2.

În ultimii 19 ani a predat la Şcoala Gimnazială „Iordache Cantacuzino”, iar în ultimii trei la Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu”.

Profesorul Petrea Constantin a avut numeroase rezultate cu elevii la olimpiadele şcolare, fiind apreciat de colegi şi considerat un profesionist desăvârşit.

Cu durere în glas şi cu lacrimi în ochi, cei doi directori ai unităţilor de învăţământ, unde a predat în ultimul an au vorbit  despre imensa pierdere.„E un moment foarte dureros la început de an și neașteptat. Ne-a afectat pe toți, ne-a adunat pe toți azi în cancelarie, în ținute cernite de doliu și doresc să transmit un cuvânt prin care să-i cinstim memoria pentru că a fost un profesor de excepție, un om deosebit, un coleg pe care l-am căutat de câte ori am avut nevoie și în primul rând a fost un profesor de matematică care poate nu-și avea locul într-o școală din învățământul preuniversitar, ci din cel universitar. Colegul nostru a trăit prin matematică, respira matematica, a insuflat dragostea pentru această specialitate elevilor lui. Orele domniei sale erau dincolo de informația pură, științifică, o plăcere, o delectare efectivă. Copiii l-au iubit, l-au stimat, l-au apreciat, l-au căutat în permanență, iar pentru noi a fost unul dintre cele mai pozitive personaje din cancelarie care știa să aducă o umbră de zâmbet, care știa să pună punctul pe i, care știa să ajute cu o totală discreție atunci când era nevoie. Era un om pasionat, un om vital, un om energic, un om iubit de copii dincolo de niște limite pentru că știa să se facă iubit, un om care a transmis foarte multe sentimente pozitive, gânduri frumoase și bune. Ne doare enorm trecerea lui în neființă. Domnul profesor Petrea rămâne un standard foarte înalt de profesor”, a spus Daniela Simion, directorul Școlii Gimnaziale „Iordache Cantacuzino”.

„Regretăm enorm pierderea domnului profesor Petrea Constantin care a fost pentru Colegiul Sadoveanu un reper moral, un profesionist, un om de o corectitudine rar întâlnită, un om deosebit. Transmitem sincere condoleanţe familiei, celor apropiaţi şi celor care l-au cunoscut, îi încurajăm să treacă peste aceste momente grele, să trecem şi noi cu toţii. Cu toţii suferim în aceste momente de grea încercare pentru şcoala noastră, pentru comunitatea noastră”, a spus Genoveva Şerban, directorul Colegiului Naţional „Mihail Sadoveanu”.

În memoria profesorului Petrea Constantin în fața cancelariei, a fost pusă o fotografie cu acesta și a fost aprinsă o lumânare.

Cadrele didactice au mers la capela Bisericii Înălțarea Domnului, acolo unde a fost depus trupul neînsuflețit al dascălului, pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Înmormântarea va avea loc mâine la orele 14:00. Cortegiul funerar va trece pe la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și pe la Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino”. 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.