24102017Tue
Last updateMon, 23 Oct 2017 7pm



Avertizare. 40% dintre semipreparatele din carne din România ar fi false

Asociația Consumatorilor Infocons susține, în urma analizelor realizate, că 40% din produsele semipreparate din carne puse în vânzare pe piața din România sunt false. O informare în acest sens ar fi fost trimisă, în urmă cu trei săptămâni, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Ministerului Agriculturii, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și premierului Mihai Tudose. Fără răspuns însă.

 

„Avem o adresă (...) de trei săptămâni, o așteptăm, cu privire la faptul că 40% din produsele semipreparate din carne sunt false în piața din România. Din perspectiva unor analize pe care le-am realizat, așteptăm din partea dumneavoastră un răspuns pe acest lucru”, a declarat președintele Asociației Consumatorilor Infocons, Sorin Mierlea, la dezbaterea cu tema „Protecția consumatorilor - element esențial în realizarea unei piețe interne mai aprofundată și mai echitabilă”.

Acesta a precizat, pentru Agerpres, că analizele la semipreparate au fost făcute la Larex și laboratoare din cadrul ANSVSA, iar în urma acestora a reieșit o diferență de compoziție față de cea menționată pe etichetă.

„Noi considerăm că sunt produse care mint și înșală consumatorul și așteptăm măsurile luate de autorități. După aceea vom veni public. Dacă în 30 de zile autoritățile nu iau măsuri, noi vom face un comunicat public cu privire la problemele care au fost depistate”, a afirmat Mierlea.

Prezent la dezbatere, vicepreședintele ANSVSA, Traian Constantin Petcu, a declarat că deja s-a constituit un grup de lucru pe această temă.

„A fost o întâlnire acum câteva zile între președintele ANPC, președintele ANSVSA, domnul Geronimo Brănescu, și se caută să se găsească (o soluție - n. r.) sub forma unui program prin care un număr de produse selectate aleatoriu din piață, fie că vorbim de cele din procesarea cărnii, fie că vorbim de cele din industria laptelui sau alte produse, cele procesate, vor fi luate ca eșantion, vor fi analizate în laboratoare”, a spus Traian Constantin Petcu.

Acesta a precizat că rezultatele vor fi comunicate ministrului Agriculturii, iar dacă vor exista nepotriviri între rezultate și datele menționate pe etichete, aceste fapte vor intra în sfera legislației penale pentru că reprezintă o fraudă.

Sursa www.digi24.ro

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.