11122018Tue
Last updateMon, 10 Dec 2018 7pm



Senator Vasile Toma: Un pas important in ajutorul celor care vor sa își instaleze panouri foto-voltaice

 

Comunicat de Presă:  Senatorul Vasile Toma a realizat un pas important pentru a veni în ajutorul persoanelor care vor să-și instaleze panouri foto-voltaice.

 

 Aceștia au un cadru legal prin care devin Prosumatori (sunt in același timp producători de energie electrică si consumatori) prin Legea Nr 220/2018. În curând vor putea să-și monteze contoare inteligente și să compenseze energia produsă cu cea consumată din rețea. Și încă un plus, s-a pus în dezbatere publică Ghidul de finanțare în limita valorii de 20.000 lei.

Conform definiției din lege prosumatorul este “clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în cladirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară”.

Este un pas important, zic eu, spre modernizarea acestui domeniu destul de ignorat, cel al energiei regenerabile. Și este totodată o recunoaștere a potențialului unui model de afacere extrem de bine dezvoltat în țări din vestul Europei, aceea a micilor producători casnici de energie.

Lucrurile însă nu au fost chiar atât de simple până să ajungem aici. Sunt membru în Comisia de energie din Senatul României și știu care sunt problemele cu care se confruntă domeniul energiei regenerabile.

Pentru persoanele fizice care doresc să își monteze panouri fotovoltaice acasă, uneori costurile pot fi prea mari. Tocmai de aceea statul român îi va sprijini, oferind contravaloarea a 90% din preţul instalaţiei, în limita a 20.000 de lei. Toți cei interesați pot consulta “Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională”, document lansat în dezbatere publică de Ministerul Mediului. Ghidul specifică ce anume se finanțează de către autoritate și cum anume trebuie să procedeze toți cei care doresc să vândă energia electrică produsă în exces.

Legea a fost adoptată, dar până să se ajungă aici au existat momente când se părea că ea nu va deveni vreodată realitate. Și asta pentru că s-a lucrat în doi timpi: încet și foarte încet. Din ce cauză? N-aș putea să vă spun. Poate că instituțiile implicate n-au comunicat suficient sau eficient.

Din acest motiv am decis, împreună cu colegii mei, convocarea la comisie a tuturor instituțiilor responsabile de reușita acestei inițiative legislative. Ne-am propus să ajutăm factorii implicați să comunice suficient și eficient. Astfel încât acest proiect să fie deblocat mai repede și să nu mai existe întârzieri în elaborarea normelor de aplicare a legii și în elaborarea ghidului de finanțare.

Și ce să  vezi? Ședința a fost de bun augur. Instituțiile s-au trezit din amorțeală, au început să comunice iar lucrurile s-au pus în mișcare. Ghidul e disponibil acum spre consultare iar ANRE va elabora in curând normele de aplicare a legii.

Deci, se poate!

Iașiul are multi profesioniști, multi oameni pregătiți în acest domeniu. O parte dintre aceștia m-au ajutat să înțeleg și să contribui la îmbunătățirea legislației. Colaborarea va continua în mod cert. În primul rând pentru că această lege trebuie să devină funcțională cât mai repede cu putință. La urma urmei ea vine în sprijinul oamenilor și al mediului.

Sunt convins că vor fi multe gospodării din judetul Iasi care vor beneficia de acest cadru legal!

 

 

 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.