19092019Thu
Last updateWed, 18 Sep 2019 6pm



Un celebru lac din România ar putea să dispară din nou

Lacul Sărat, vestit pentru nămolul său în toată Europa, riscă să ajungă doar o amintire.

 

Investiții nu se fac, hotelurile au rămas ca înainte de ’89, iar zona a ajuns un soi de groapă de gunoi. Cei de la primăria din Chiscani susțin că vor putea schimba fața locului numai după ce Guvernul îi va acorda statutul de stațiune balneoclimaterică. Până atunci, „Inspectorul Pro″ a vrut să vadă cum sunt primiți turiștii.

Așa arată Lacul Sărat, o localitate cu proprietăți vindecătoare, care atrage oameni de mai bine de 100 de ani, dar nu și investiții, de vreme ce întreaga suprafață de 80 de hectare pare încremenită în timp. Nămolul sapropelic de pe fundul lacului, bogat în substanțe organice, aflate în descompunere, dar și apa de deasupra, cu o concentrație mărită de sare, ar putea face din tratamentul balnear de aici unul de invidiat în întreaga Europă.

Turist: „Pentru că mă doare sufletul pentru el!”

Reporter: „Așa de mult țineți la lacul asta?”

Turist: „Da, e parte din viața mea!”

Adevărul e că turistul are de ce să plângă atunci când vine în stațiune. În afară de câteva împachetări cu nămol, locul nu-i oferă nimic. O echipă de la Inspectorul Pro s-a pus în pielea vizitatorilor, în mare parte vârstnici trimiși la tratament de Casa de Pensii.

Articol integral pe www.stirileprotv.ro

Loading...

Comments   

 
RUSSIA TODAY
0 # RE: Un celebru lac din România ar putea să dispară din nouRUSSIA TODAY 2019-08-26 11:32
Doamne , da-ne conducatori !!!!!!
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.