22042018Sun
Last updateSun, 22 Apr 2018 12pm



Iniţiativa legislativă care prevedea castrarea chimică a pedofililor, depusă din nou în Parlament

loading...

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat, marţi seară, că va redepune în Parlament, iniţiativa legislativă care prevedea castrarea chimică a pedofililor, afirmând că s-a dovedit încă o dată că intuiţia şi "flerul" său politic sunt "prea revoluţionare pentru unii".

 

”Iată, că încă o dată, intuiţia mea şi flerul politic (şi nu numai) sunt prea revoluţionare poate pentru unii ! Acum 3 ani, am depus iniţiativa legislativă privind castrarea chimica a pedofililor, castrare chimica care exista aproape in toate ţările europene şi in SUA, chiar şi in Republica Moldova şi care prin tratamentul aplicat pedofililor, ar fi eliminat pornirile psihopate ale acestor pedofili şi ne-ar fi aparat copiii. Dar din păcate iniţiativa mea a primit aviz negativ de la Ministrul Justiţiei de atunci , coleg in Psd . De asta am spus şi spun totdeauna , ca îmi doresc oameni cu expertiza in guvern. Acum, va trebui sa reintroduc aceeaşi iniţiativa, însă inconstienta unora , poate sa distrugă vieţi şi familii", a scris Cătălin Rădulescu, textul fiind redat în forma în care a fost publicat pe pagina de Facebook a deputatului PSD.

În martie 2014, un grup de 27 de parlamentari PSD, printre care Cătălin Rădulescu şi fostul premier Sorin Grindeanu, au propus, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, castrarea chimică a persoanelor care au săvârşit infracţiuni de agresiune sexuală asupra minorilor.

realitatea.net

 

 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.