RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Amenzi pentru cei care nu examinează carnea de porc

Examinarea în vederea depistării trichinelozei a cărnii provenite de la porcii sacrificaţi este obligatorie.

Neîndeplinirea acestei obligaţii de către proprietarii de animale va fi sancţionată, de către inspectorii sanitari veterinari, cu amenzi de până la 2.000 lei. „Începând cu data de 8 decembrie, fiecare DSVSA judeţeană va informa publicul despre centrele unde se pot face examene trichineloscopice, precum şi programul de lucru al acestor“, au transmis oficialii Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit statisticilor, cele mai multe cazuri de trichineloză la om apar în perioada Sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradiţional, se taie un număr mare de porci crescuţi în sistem gospodăresc, iar o parte dintre consumatori achiziţionează şi consumă carne de porc comercializată clandestin, fără să testeze carnea prin examen trichineloscopic, punând în pericol sănătatea şi viaţa tuturor celor care consumă carne neverificată, potrivit ANSVSA.

  

Pentru evitarea posibilelor toxiinfecţii alimentare şi a posibilei infestări cu parazitul Trichinella spp., Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă cetăţenilor să nu cumpere carne de porc, produse sau preparate obţinute din aceasta, de la persoane neautorizate pentru această activitate, precum şi din locuri sau spaţii neautorizate şi nesupravegheate sanitar veterinar. De asemenea, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu cumpere carne proaspătă decât din unităţi autorizate, care, prin programul de control implementat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, garantează că aceasta provine din abatoare aprobate, unde este asigurată asistenţa sanitară veterinară permanentă.

sursa ziarulevenimentul.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Cum se vor desfășura orele de educație fizică la toamnă: fotbal la o singură poartă, fără ca elevii să atingă mingea cu mâna

Redacția

Vîlceanu și Pecingină, excluși din grupul PNL al Camerei Deputaților

Redacția

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu Roberta Metsola pe care a invitat-o în România

Redacția
Încarcă...