30052017Tue
Last updateTue, 30 May 2017 10am



Centru pentru nevăzători inaugurat în Pașcani. Rădița Onet: “Dorim să ne ocupăm și de partea sufletului, nu numai de partea birocratică”

Duc o luptă zilnică, pe care noi, restul nu o înțelegem. Sunt marginalizați uneori și priviți cu milă alte ori. Sunt puși în fața unor situații la care găsesc rezolvare mai greu. Sunt oamenii cu dizabilități vizuale. Pentru ei, fiecare zi are aceeași nonculoare. În municipiul nostru și în comunele limitrofe sunt aproximativ 500 de oameni cu orbirea parțială sau totală.  

Ei au fost nevoiți până acum să meargă pentru a-și rezolva problemele birocratice în Iași, acolo unde este Asociația Nevăzătorilor din România.

Lucrurile se vor schimba pentru ei de acum înainte. Astăzi a avut loc inaugurarea unui centru pentru ei, unde, săptămânal va veni un reprezentant din Iași pentru a-i asculta și ajuta. Într-un birou de 17 mp, în incinta fostei Primării, reprezentanți ai Asociației Nevăzătorilor din România, filiala Iași, au deschis pentru prima dată ușa nevăzătorilor din Pașcani.

Era necesar un astfel de birou, spun oamenii prezenți, dar mai ales președintele Asociației. Din spusele lui, în județul Iași cei mai mulți oameni fără văz se află pe raza municipiului nostru.

„Grupa Pașcani din structura noastră este cea mai mare. Are un număr de 500 de metri și am spus să deschidem aici un centru, pentru a fi mai aproape de dumnealor. Să se mai întâlnească aici, eventual cu autoritățile locale. Noi avem acest spațiu în regim de gratuitate timp de doi ani de zile și în această perioadă vom încerca să rezolvăm problemele aici, pe plan local. Pentru început, va fi un salariat care va veni de la Iași săptămânal”, ne-a declarat Costel Șoldan, președintele Asociației Nevăzătorilor din România, filiala Iași.

Nevăzătorii se confruntă, zilnic, cu tot felul de obstacole care nu le permit să ducă o viață liniștită. Prezent la deschidere a fost astăzi și seful de grupă de pe raza municipiului. El se bucură poate cel mai tare de această facilitate, după cum el a și numit-o. 

Mă numesc Constantin Apostol, sunt șeful de grupă pe raza municipiului Pașcani și m-am zbătut mult pentru a avea acest centru. Aveam nevoie de un astfel de birou fiindcă e foarte greu să mergem la Iași, să ne deplasăm atâția km pentru a rezolva mici probleme sau mari probleme. Eu sunt nevăzător total. Oamenii vin împreună cu însoțitori fiindcă au dreptul, fiindcă nu se pot descurca, dar sunt și nevăzători de gradul II, III și au foarte multe probleme. Spre exemplu, li se taie gradul, nu au două referate, și sunt întorși din drum”, a adăugat Constantin Apostol, șef Grupa Pașcani.

Astăzi, opt persoane cu deficiențe de vedere au mers la noul sediu. Unii au venit cu însoțitori. Petrică Iordache are o altfel de companie de aproximativ doi ani. Este vorba despre un patruped, un câine ghid care îl ajută pe acesta în deplasările zilnice. Din păcate un astfel de animal dresat nu poate suplini toate rolurile.

Este un lucru benefic pentru municipiul nostru, pentru că oamenii nu mai merg în Iași, nu trebuie să se mai deplaseze la Iași pentru problemele pe care le au. Va veni aici un angajat, la început săptămânal, după care lunar și în funcție de nevoi și cerințe lucrurile se vor schimba. Eu sunt însoțit de un patruped de doi ani de zile. Această alegere a fost pentru că noi ca indivizi avem personalitate și avem nevoie să fim oameni independenți”, a spus Petrică Iordache.

La deschiderea sediului a participat astăzi mai mulți reprezentanți din Asociația ieșeană, care au înțeles rolul pe care îl au ei pentru comunitatea nevăzătorilor.

Cunosc comunitatea nevăzătorilor. Aș vrea să completez la ceea ce au spus antevorbitorii mei. Sediul acestui centru nu este doar pentru a fi rezolvate problemele birocratice. Ne-am propus să înființăm o bibliotecă la fel ca la Iași. Dorim să mergem în excursii prin țară. Dorim să ne ocupăm și de partea sufletului, nu numai de partea birocratică”, a completat Rădița Onet.

Din păcate, din partea administrației locale nu a fost prezent nici un reprezentant, asta deși invitațiile au fost lansate de aproximativ două săptămâni. Cei din Asociație ar fi dorit să le mulțumească personal pentru că li s-au oferit ocazia să își spună problemele fără a fi nevoiți să piardă o zi întreagă prin județ.

 

 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.