RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Un fost mitropolit al Moldovei va fi canonizat

Un fost mitropolit al Moldovei va intra în rândul sfinţilor ortodocşi de la finalul acestei luni. Astfel, pe 25 martie va avea loc proclamarea canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, urmând ca acesta să fie sărbătorit pe data de 26 ianuarie. Împreună cu fostul mitropo­lit al Moldovei va avea loc şi proclamarea canonizării Sf. Gheorghe Pelerinul, acesta urmând să fie serbat pe 17 august.

 

  

Cei doi sfinţi contemporani au fost canonizaţi de Sfântul Sinod încă de pe data de 5 octombrie a anului trecut.

Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, pe data de 15 iulie 1818. Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa mergând la mănăstire, la vârsta de 10 ani este luat de unchiul său la mă­năstire, iniţial vieţuind la Mănăstirii Frumoasa din Basarabia, iar apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi.

În anul 1873 fost ales episcop al Argeşului, iar peste doi ani mitropolit al Mol­dovei. A fost mitropolit timp de 26 de ani, murind în anul 1902, pe data de 26 ianuarie. Tot anul trecut a mai fost canonizat şi Cuviosul Pafnutie – Pârvul Zugravul şi a fost aprobată înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sărbă­torirea acestuia începând din acest an, pe data 2 decembrie, a Sfântului Cuvios Porfirie Cavso­calivitul.

Totodată, în sedinţa din acest an a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe române s-a aproat înscrierea în calendarul ortodox, începând cu 2019, a pomenirii Sfintei Matrona de la Moscova pe data de 2 mai, dar şi a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu din Arhiepiscopia Bucu­reştilor în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.

 sursa www.ziaruldeiasi.ro

 

Related posts

Eminescu celebrat prin muzică și un recital de poezie la Casa de Cultură din Pașcani

Redacția

Învierea lui Hristos, izvorul bucuriei şi rugăciunii și al mulțumirii. Scrisoare pastorală la Învierea Domnului, Iaşi, 2021

Redacția

Vernisajul expoziției de pictură ,,Reveniri”, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu

Redacția
Încarcă...