RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Cum îngrijim muşcatele, vedetele balcoanelor

Muşcatele sunt printre primele plante alese atunci când ne dorim un balcon frumos colorat sau parfumat, având la îndemână o varietate mare de specii. Care sunt principalele reguli de îngrijire.



Despre muşcate circulă nenumărate legende, care fac din aceste plante superb colorate şi parfumate (anumite specii) alegerea ideală atunci când le oferim în dar. Ele  simbolizează prietenia, iar cercetările de laborator au arătat că au şi efecte benefice, purificând aerul. Speciile parfumate sunt folosite în bucătărie şi în industria parfumurilor, dar îşi găsesc aplicaţii şi în medicina naturistă. De ce au nevoie muşcatele Muşcatele îşi găsesc locul şi în locuinţă, dar şi în aer liber, în balcon, pe terasă şi chiar în grădină. Sunt plante mari iubitoare de lumină şi căldură, deşi soarele dogoritor de vară nu le face tocmai bine, de aceea vom avea grijă să nu le expunem direct. Au nevoie de un sol uşor, care nu păstrează apa, umiditatea excesivă favorizând, în cazul muşcatelor, apariţia bolilor. Specialiştii ne recomandă ca vara să le udăm zilnic şi chiar de două ori pe zi, însă niciodată cu apă rece, ci preferabil cu apă „veche“ de 2-3 zile, regulă valabilă, de altfel, în cazul tuturor plantelor ornamentale. O variantă ar fi, vara,  scufundarea vasului în apă, având însă grijă ca surplusul să nu rămână în tăviţă şi cu mare precauţie în privinţa florilor. Muşcatele rezistă mai uşor căldurii şi chiar arşiţei, dar se resimt iarna, de aceea le vom feri de îngheţ. Muşcatele comune le putem adăposti iarna chiar în beci, dacă temperatura este de peste 5 grade Celsius, însă în lipsa luminii îşi vor pierde frunzele, proces reversibil  în primvară, când vor porni din nou în vegetaţie. În schimb, soiurile de muşcate curgătoare au nevoie de lumină şi căldură şi în timpul sezonului rece, iar dacă le asigurăm aceste condiţii, ne pot chiar răsplăti cu flori şi în această perioadă. Deşi, comparativ cu alte plante, nu au cerinţe foarte mari, pentru a avea plante viguroase, cu frunze dese şi flori multe, ar trebui să le „ajutăm“ cu fertilizant special care se poate aplica săptămânal sau la două săptămâni. Un alt detaliu care de asemenea contribuie la dezvoltarea armonioasă a plantei este „ciupirea“, care presupune îndepărtarea unei treimi din lungimea tulpinii, îndeosebi atunci când a crescut în exces  şi s-a desfrunzit, iar tija devine inestetică, această procedură ajutând la revigoarea plantei. Frunzele vor fi mai dese, iar florile, mai bogate. Cum le înmulţim Muşcatele se înmulţesc relativ uşor, fie prin seminţe, fie prin butaşi, ultima variantă fiind şi cea mai folosită. Există două perioade propice: primăvara, în lunile februarie-martie, şi la sfârşitul verii-începutul toamnei. Butaşii pot fi obţinuţi chiar în urma procedurii de „ciupire“, din tulpinile tăiate putând pregăti butaşii, punându-i în vase mici cu apă, unde vor face rădăcini, după care îi putem planta. Dacă butaşii alegem să-i punem în pământ, vom avea grijă să fie un mestec în părţi egale de pământ de flori şi nisip, nu foarte umed, pentru că umezeala favorizează apariţia bolilor, şi nici în strat foarte înalt. Frunzele uscate se îndepărtează, din acelaşi motiv. Butaşii sunt pregătiţi pentru a fi transplantaţi atunci când au două noi frunze. Dacă alegem să înmulţim muşcatele prin seminţe, trebuie să ştim că seminţele nu se plantează mai adânc de 2-3 centimetri, vasele adânci favorizând mucegăirea. Muşcatele pot suferi de boli, unele grave, care necesită îndepărtarea plantelor afectate, altele care presupun doar apliarea tratamentelor adecvate. Putregaiul este una dintre boli, putregaiul cenuşiu (care apare în condiţii de temperauri de sub 15 grade Celsius, lumină insuficientă şi umiditate) putând fi tratat, în schimb cel bacterian (se manifestă sub forma unor pete în nuanţe de la galben până la brun) necesită îndepărtarea păriţilor afectate. Muşcatele pot face, de asemenea, „cancer bacterian“, care apare sub forma unei tumori şi este cauzat de udarea cu apă rece. Nici acesta nu este tratabil, dar poate fi prevenit evitând folosirea apei direct de la robinet.

articolul integral pe www.adevarul.ro

  

Related posts

Depuneri de coroane la statuia domnitorului Ştefan cel Mare. Şefii Primăriei au lipsit de la eveniment (VIDEO)

Marius Parteni

Tradiţii și obiceiuri de Bobotează. Ce trebuie să faci în următoarele zile ca să îţi meargă bine tot anul!

Redacția

Județul Iași este sub atenţionare cod galben de vânt puternic până după-masă

Redacția
Încarcă...