RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Important pentru absolvenţii de şcoli sanitare! Oportunitate de voluntariat la Spitalul General CF Paşcani

Absolvenţii de şcoli sanitare care vor să-şi pună la punct cunoştiinţele teoretice şi să practice meseria pentru care s-au pregătit, au această oportunitate la Spitalul CF Paşcani.

 

Conducerea instituţiei a pus bazele unui program de voluntariat pentru cei interesaţi. Solicitări în acest sens au fost înregistrate încă de anul trecut, de la tineri dornici să înveţe meserie.

  

“Datorită faptului că încă de anul trecut am primit un număr foarte mare de solicitări în vederea desfăşurării unui program de voluntariat din partea unor absolvenţi de şcoli sanitare postliceale, atât din municipiul Paşcani cât şi din Iaşi, ne-am gândit să venim în întâmpinarea acestor solicitări şi să creem un program de voluntariat pe care l-am denumit generic Împreună pentru sănătatea noastră”, a declarat Cătălina Roşca, manager medical al Spitalului CF Paşcani.

Programul de voluntariat propus de Spitalul CF Paşcani  se adresează absolvenţilor de şcoli sanitare postliceale, precum şi a celor care au terminat cursuri de infirmieri şi îngrijitori. Ei vor avea ocazia să lucreze cu pacienţii spitalului CF, alături de medicii instituţiei care îi vor coordona şi le vor sta alături pentru nelămuriri. “Programul se adresează în primul rând absolvenţilor de şcoli sanitare postliceale, şi absolvenţilor de cursuri de infirmier şi îngrijitor, din zona noastră. El are ca scop oferirea oportunităţii de a-şi desăvârşi cunoştiinţele teoretice acumulate în timpul cursurilor, prin cunoştiinţe practice, la patul bolnavului, atât în folosul lor, cât şi pentru satisfacerea gradului de satisfacţie a pacienţilor care se adresează unităţii noastre”, completează directorul  medical al Spitalul CF Paşcani. 

Durata acestui stagiu va fi de şase luni. Debutul a fost în urmă cu aproximativ două săptămâni şi deja s-au înscris şapte voluntari pe partea de asistenţă medicală. Pentru infirmieri lista este încă deschisă. Asistenta şefă de la Secţia Interne, Cristina Gabriela Aissiou, este cea care se ocupă de tinerii înscrişi să înveţe meserie.   

“Eu mă voi ocupa de voluntarii care au fost selectaţi pentru această perioadă. Îi preiau, împreună cu colega mea pe infecţii nosocomiale vom face un fel de instructaj în ceea ce priveşte condiţiile de securitate în muncă, dar şi cele pentru evitarea accidentelor în timpul procesului medical. Voluntarii vor fi repartizaţi superivizorilor, iar aceştia, la rândul lor, îi vor repartiza la asistentul medical sau infirmierul care se va ocupa de ei în această perioadă. Sunt dornici să fie voluntari, au o dorinţă mare să înveţe, să se pună la punct. Eu văd voluntariatul ca o pepinieră pentru viitorii angajaţi. Sperăm să fie un program de lungă durată”, a declarat Gabriela Cristina Aissiou, asistent medical şef, Spitalul CF Paşcani.

Pentru viitor, echipa medicală a Spitalului CF Paşcani îşi propune să organizeze un curs pentru infirmieri, pentru că sunt mulţi care vor să facă practică, şi nu au posibilitatea, fără acest curs.

“Mai aşteptăm pe partea de infirmieri. Sperăm să avem adresabilitate. O să încercăm să facem ceva pe plan local, pentru a veni în întâmpinarea celor care nu au reuşit să facă acest curs de infirmiere, de altfel necesar pentru a putea practica voluntariatul. Munca de infirmier nu este deloc uşoară şi presupune anumite abilităţi practice. Există un deficit mare de personal în ceea ce priveşte infirmierele, nu doar la spitalul nostru”, a mai spus medicul Gabriela Cristina Aissiou.

 

 {jcomments off}

 

 

 

 

 

 

Related posts

România a început demersuri pentru certificatul verde de vaccinare

Redacția

Un pășcănean a băut clor pentru a se sinucide

Oana Cordoneanu

Încă trei decese cauzate de coronavirus, în România

Redacția
Încarcă...