RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Încă un deces pus pe seama rujeolei, la Spitalul de Boli Infecțioase

Copilul de 7 luni din Tecuci, internat la Infecţioase, era un caz grav, cu bronhopneumonie şi complicaţii severe, la care s-a confirmat pojarul.

 

Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ a înregistrat al treilea deces la un copil diagnosticat cu rujeolă. Victima este un bebeluş de şapte luni din Tecuci, judeţul Galaţi. Micuţul a murit miercuri după-amiază, după trei zile de spitalizare.

  

„Pacientul a ajuns în spital în sâmbătă şi după patru zile a murit. Bebeluşul era un caz grav, cu bronhopneumonie, cu complicaţii severe. Analizele de laborator au confirmat diagnosticul de rujeolă“, a arătat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase. Potrivit me­dicului, bebeluşul care şi-a pierdut viaţa a fost monitorizat pe parcursul internării în ATI, fiind intubat şi ventilat mecanic. Infecţionistul a mai precizat că alţi doi copii internaţi în spital şi diagnosticaţi cu rujeolă au o evoluţie favorabilă. Primele două decese au fost ale unor bebeluşi din Iaşi şi Vaslui. Aceştia nu erau imunizaţi împotriva virusului rujeolic pentru că încă nu aveau vârsta minimă de nouă luni la care se poate administra vaccinul ROR. Potrivit Cen­trului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, aproape 300 de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, la nivel naţional. Numărul total al îmbolnăvirilor, de la debutul epidemiei, în 30 septembrie 2016, a ajuns la 6.434. Dintre aceşti bolnavi, 27 şi-au pierdut viaţa din cauza rujeolei.

Sursa www.ziaruldeiasi.ro                                                                                                                                                     

Related posts

Bărbat din Moțca decedat după un infarct. Avea și coronavirus!

Marius Parteni

Studiu: O treime din gravidele din România nu şi-au făcut analizele recomandate în timpul sarcinii. Principalul motiv, lipsa banilor

Redacția

Motive să donezi sânge mai des

Redacția
Încarcă...