RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Doi elevi au sunat la 112, au țipat și au închis. 20 de poliţişti s-au chinuit să-i localizeze

Doi tineri au pus pe jar autori­tăţile din Iaşi după ce au sunat la 112 şi au ţipat după ajutor. Cei doi, un tânăr în vârstă de 16 ani şi o fată de 15, se aflau într-o pauză la şcoală şi s-au gândit să sune la numărul 112. După ce tânărul a format numărul de apel, ea a strigat după ajutor, apoi au închis.

 

  

Autorităţile s-au sesizat rapid, iar 20 de poliţiştii s-au pus în mişcare să-i găsească. Cei de la dispecerat au încercat să sune din nou pentru a cere lămuriri, însă tinerii nu au mai răspuns la telefon. Poliţiştii au reperat locul de unde a fost dat apelul, respectiv Colegiul Tehnic “I.C. Ştefănescu”, şi i-au luat la întrebări pe cei doi minori.

“La data de 16 septembrie, în jurul orei 10, poliţiştii Secţiei 5 Iaşi au fost sesizaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 de către o persoană care solicita ajutor, fără a oferi însă informaţii referitoare la identitatea sa, locul în care s-ar afla ori despre presupusa agresiune şi care ulterior a încheiat convorbirea. Poliţiştii au apelat înapoi numărul de telefon, însă nu au putut lua legătura cu persoana care a format. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi un minor de 16 ani şi o minoră de 15 ani, care au declarat faptul că, în timp ce s-ar fi aflat în pauză la şcoală, minorul ar fi apelat din greşeală numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, iar minora ar fi strigat după ajutor, însă când ar fi observat apelul în desfă­şurare, ar fi închis convorbirea. S-a stabilit faptul că minora nu ar fi fost victima vreunei infracţiuni, fiind încredinţată tatălui său”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Cei doi tineri au fost sancţionaţi contravenţional cu câte 250 de lei fiecare pentru apel fals la 112.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Conduceți prudent, în condiții de vreme nefavorabila

Redacția

Accident rutier cu trei victime la Mircești (FOTO)

Redacția

Acțiune de prevenție a Poliției Municipiului Pașcani. O femeie sancționată pentru că vindea produse expirate

Arteni Denisa Mădălina
Încarcă...