17122017Sun
Last updateSun, 17 Dec 2017 9am



Mulțumiri la pachet cu amenda pentru tânăra care a sesizat un posibil furt

loading...

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Ju­de­ţean Suceava au demarat o investigaţie împotriva poliţistului care a amendat o tânără din Iaşi care a sunat la 112 pentru a reclama un posibil caz de furt.

 

Informaţia ne-a fost confirmată, ieri, de către pur­tătorul de cuvânt al inspectoratului, Ionuţ Epu­reanu, care ne-a precizat că ancheta a fost demarată ca urmare a unei sesizări realizate de către şeful Poliţiei Suceava, după ce, în ediţia de ieri, „Ziarul de Iaşi“ a prezentat acest caz.

„Precizăm totodată ca încurajăm spiritul civic şi modul proactiv de implicare a cetăţenilor în sesizarea tuturor aspectelor ce intra in competenţa instituţiei noastre, în special cu privire la problematica privind regimul silvic, prevenirea şi combaterea acestui segment infracţional şi a actelor ilicite conexe fiind o prio­ritate a Poliţiei Române. Totodată, ţinem să mulţumim tuturor celor care se implică activ în viaţa comunităţii şi îi asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în abordarea şi rezolvarea pro­blemelor ce intră în sfera noastră de competenţă“, au menţionat reprezentanţii Poliţiei Suceava.

„Ziarul de Iaşi“ a prezentat în ediţia de ieri cazul tinerei Iulia Cojocea, care a primit o amendă de 500 de lei după ce a sunat la 112 pentru a sesiza un posibil caz de furt de lemne. Ieşeanca a prezentat poliţiştilor numărul de înmatriculare al capului de TIR, după ce a verificat că acesta nu figura în aplicaţia „Inspec­torul Pădurii“, lansată de autorităţi pentru a încuraja sesizările cetăţenilor. Poliţiştii au descoperit la faţa locului că transportatul avea avize de transport pe numărul de înmatriculare al semiremorcii, şi nu pe cel al capului de TIR, şi au considerat că Iulia Cojocea trebuie amendată.

„Mi se pare nedrept că nu se încurajează acest lucru, şi mai ales în zona Suceava, unde sunt atâtea cazuri, şi când mergi pe acolo, toate pădurile sunt defrişate. Nu mi se pare corect să se spună că am ocupat abuziv serviciul 112, nu pot spune că am ţinut linia ocupată pentru ceva ce, nu ştiu, a fost total inutil. Chiar mi se pare nedrept“, ne-a mai spus tânăra.

Legea nu dă posibilitatea superiorului unui poliţist să anuleze o sancţiune contravenţională, oricât de absurdă ar fi aceasta, ne-a explicat un avocat.

„Oricât de netemeinică ar fi o sancţiune contravenţională, oricât de absurde ar fi faptele descrise în procesul verbal sau oricât de nelegal ar fi acesta, singurul remediu este instituţia plângerii contravenţionale - soli­citarea adresată unui judecător, de a anula procesul verbal. Se declanşează, astfel, o procedură de judecată care uneori poate depăşi un an şi care presupune timp de investii şi cheltuieli de efectuat“, ne-a spus avocatul Olivian Moroşanu, din Baroul Iaşi.

Iulia Cojocea a precizat că va contesta în instanţă amenda, însă va trebui să se judece în judeţul Suceava.

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

 

 

Comments   

 
q
0 # RE: Mulțumiri la pachet cu amenda pentru tânăra care a sesizat un posibil furtq 2017-11-18 08:47
foarete frumos din partea autoritatilor si a celor care trebuie sa apere legea,cinste lor !
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.