11122018Tue
Last updateTue, 11 Dec 2018 9am



PNL Pașcani dezgroapă subiectul rutei ocolitoare a municipiului. Amendament la proiectul de buget pentru demararea lucrărilor (VIDEO)

 

Traficul infernal din Pașcani are o soluție la care autoritățile locale încă nu s-au gândit să apeleze. Proiectul rutei ocolitoare al municipiului, aprobat în anul 2012, este o soluție, potrivit liderului PNL Pașcani. Acesta este fiabil consideră deputatul Marius Bodea, membru în comisia de Transporturi din cadrul Camerei Deputaților.

 

Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani, s-a interesat la Ministerul Transporturilor prin intermediul deputatului Marius Bodea, despre stadiul proiectului rutei ocolitoare a municipiului.

”În perspectiva viitorului apropiat, când sper că vom intra și noi pe linia comunităților care se dezvoltă, cred că este foarte important să știm cum anume ne poziționăm. Ruta ocolitoare a municipiului este un proiect necesar, de care avem nevoie, care dacă ar fi realizat ar elibera traficul din oraș, dar ar și prelua traficul din viitoarea Autostradă  și Drumul Expres. Noi trebuie să dezvoltăm în viitor spre Sodomeni, Boșteni sau Gâștești”, a susținut în cadrul unei conferințe de presă Marius Pintilie.

 Deputatul  Marius Bodea a venit la conferința de presă de astăzi cu o hartă a acestei rute ocolitoare, obținută de la Ministerul Transporturilor. El a susținut că proiectul poate fi mișcat.

”Există din câte am aflat Studiul de Fezabilitate aprobat și Proiectul Tehnic, valoarea investiției fiind de 255 milioane lei. Voi propune un amendament la discutarea proiectului de buget în Parlament, pentru a demara lucrările efectiv. Aceste proiect este foarte important pentru municipiul Pașcani, la fel cum sunt celelalte pentru Iași”,declarat  deputatul Marius Bodea.

 Ruta ocolitoare a municipiului este proiectată să aibă aproximativ 13 kilometri. Ea se intersectează cu drumul ce vine de la Iași, trece prin Vatra, străbate drumul spre Brătești spre Moțca. Cei doi liberali sunt de părere că odată realizat acest obiectiv ar putea fi legat de autostrada A8 și drumul expres Pașcani – Bacău – Ploiești.

Bodea e de părere că este timpul ca toți parlamentarii de Iași, autoritățile locale și județene, să susțină acest proiect, pentru că este unul de maximă importanță pentru această zonă.

 În cadrul conferinței de presă Pintilie și Bodea au susținut că proiectul privind autostrada și cel al drumului expres sunt extrem de importante pentru dezvoltarea acestei zone. 

 


 

 

 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.