17122017Sun
Last updateSun, 17 Dec 2017 9am



PSD trebuie oprit în tentativa de a reduce la tăcere societatea civilă!

loading...

Liviu Brătescu, coordonatorul Comisiei de Cultură a PNL, denunţă tendinţele autoritariste ale Partidului Social Democrat, care urmăreşte reducerea la tăcere a societăţii civile prin modificarea Legii ONG-urilor.

Prevederea ca o asociaţie sau o fundaţie să fie desfiinţată în 30 de zile în cazul în care nu a fost îndeplinit un act birocratic suplimentar şi inutil „reprezintă o încercare evidentă de a controla sectorul independent din România“. PNL cere tuturor deputaţilor reprezentând actuala majoritate parlamentară să înceteze în a impune cenzura activităţii celor care reprezintă astăzi în Romania voci credibile capabile să amendeze derapajele PSD.     

Redăm declaraţia integrală a cercet. dr. Liviu Bătescu:„După aproape 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, PSD demonstrează în fiecare zi că nu s-a desprins de apucăturile unui partid autoritar. Neînţelegând faptul că una din libertăţile obţinute după ieşirea din dictatură a fost libertatea de asociere, lideri ai PSD precum Liviu Pleşoianu sau Şerban Nicolae (nimeni altul decât cel care arunca la coş săptămânile trecute rezistenţa anticomunistă de după 1947), au reuşit luni să obţină o primă victorie în încercarea de a pune căluş activităţii desfăşurate de ONG-urile din România, prin înăsprirea condiţiilor de funcţionare a acestora.


Dincolo de strategia ieftină, prin care Guvernul a acordat aviz negativ unei iniţiative a reprezentanţilor aceluiaşi partid care îi acordă sprijin în Parlament, împiedicarea obţinerii statutului de utilitate publică de către un ONG doar pentru că a avut la un moment dat un caracter politic este în opinia PNL, un adevărat abuz. 

Impunerea solicitării obţinerii unui nou aviz la fiecare cinci ani în condiţiile în care nici un organ abilitat al statului român nu a constatat încălcarea vreunei legi reprezintă în viziunea PNL o nouă modalitate de a realiza noi presiuni asupra mediului ONG-urilor din România. 
Dovada neînţelegerii de către PSD a lumii în care trăim astăzi este şi modalitatea prin care încearcă să oprească activitatea ONG-urilor. În condiţiile în care avem o legislaţie aparte şi instituţii deja abilitate să verifice corectitudinea din punct de vedere economic a desfăşurării activităţii oricărei entităţi juridice, obligativitatea publicării semestriale a unei declaraţii de venituri şi cheltuieli, cu precizarea celor care contribuie la veniturile unei asociaţii sau fundaţii reprezintă din punctul de vedere al PNL, o încălcare a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor acestei ţări, motiv pentru care vom studia în perioada următoare inclusiv posibilitatea adresării unei petiţii către Avocatul Poporului.  

Desfiinţarea unui ONG în 30 de zile în cazul în care nu a fost îndeplinit un act birocratic suplimentar şi inutil reprezintă o încercare evidentă de a controla sectorul independent din România. PNL cere tuturor deputaţilor reprezentând actuala majoritate parlamentară să înceteze căutarea unor noi forme de cenzură a activităţii celor care reprezintă astăzi în Romania voci credibile şi gata foarte multe dintre ele să amendeze derapajele PSD“. 

Biroul de Presă
Comisia de Cultură, Culte şi Minorităţi a PNL

 

 

 

 

 

 

 

Comments   

 
Cetatean
-4 # RE: PSD trebuie oprit în tentativa de a reduce la tăcere societatea civilă!Cetatean 2017-11-24 14:40
Mai mani[censored]t orule care esti tu, daca va obligă scoaterea ka suprafața a modului de finanțarea madica de unde primiti voi banii mai care esti tu jmechet masta înseamnă ca va îngrădește drepturile?
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
mihai.moneaga
+2 # ONG=Org Sorosita Distrugatoaremihai.moneaga 2017-11-26 11:45
foarte bine.sa terminam cu utilizarea ong urilor "sorosiste" in scopuri straine de tara noastra. mai PDL istule termina cu porcariile. de ajuns cat ati furat tara asta.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.