Sute de oameni fac zilnic efortul de a deschide larg gura și de a articula „după dictare” vocalele și semivocalele care elimină accentul moldovenesc. Ei nu vorbesc moldovenește, dar vor să învețe româna. Sunt găgăuzii și bulgarii pe care nici comunismul și nici capitalismul nu i-au convins să învețe limba oficială. O ieșeancă a reușit să facă ceea ce nu a putut un stat întreg cu forța.
Nu vorbesc „moldovenească” și nici română
Teritoriul Național Autonom Găgăuz este greu de definit. E o mică bucată din sud-vestul Republicii Moldova, care se suprapune parțial peste fosta Basarabia, zonă ocupată cândva de cumanii lui Basarab I.
Comrat, orașul-fanion al Găgăuziei
Neam turcic, găgăuzii sunt creștin-ortodocși și, se pare, s-au stabilit în Moldova venind din Bulgaria. Mândri și greu de supus, și-au obținut o largă autonomie în Republica Moldova. Astfel, în Găgăuzia există poliție proprie, guvernator propriu, numit bașkan, și trei limbi oficiale, nu doar una, ca în restul Moldovei. Pe lângă română, au fost acceptate găgăuza și rusa. Dacă rusă și găgăuză vorbesc toți cei 150.000 de locuitori ai Găgăuziei, româna e vorbită doar de o mână de oameni.
De la un cursant a ajuns la aproape 300
De câteva luni, găgăuzii din Comrat vor să învețe limba română. Anul trecut le-a venit „o profesoară din România” și s-au lăsat seduși de idee. Profesoară de română la Colegiul „Mihail Sadoveanu” din Pașcani și fostă directoare a liceului, Carmen Dimitriu a plecat pentru un an să predea limba română la Comrat. Acum a intrat deja în al doilea an și are o activitate din ce în ce mai intensă. În septembrie 2018, când a ajuns în Găgăuzia, avea o singură cerere de înscriere la cursurile de limba română. Acum are aproape 300 și îi sunt studenți atât rectorul Universității de Stat din Comrat, cât și primarul. Când nu se descurcă cu elevii în română, Dimitriu încearcă în franceză, engleză sau chiar în rusă, limbă învățată pe când era ea elevă.
Jandarmii găgăuzi învață română
Ieșeanca este doctor în lingvistică, mentor și metodist și are 36 de ani petrecuți la catedră în școlile din România. După ce nu a mai fost director la Colegiul Sadoveanu, a simțit nevoia să devină misionar al limbii române.
A optat mai întâi pentru Maroc, apoi s-a reorientat spre Găgăuzia. A ajuns în structura autonomă din Republica Moldova prin Institutul Limbii Române din subordinea Ministerului Educației Naționale, structură ce îi asigură plata salariului.
Nu predă cursuri universitare clasice, ci este singurul lector al unei structuri înființate la Universitatea de Stat din Comrat pentru învățarea limbii române. Așadar, toți găgăuzii care vor să învețe româna i se adresează. La scurt timp de la instalarea în Comrat a primit solicitări de la carabinieri (jandarmeria găgăuză), pompieri și magistrați și a format câteva grupe de studiu.
Peste 90% sunt găgăuzi și bulgari
Când a plecat din Iași nu știa nimic despre Comrat, despre Găgăuzia aflase generalități. Condițiile oferite de găgăuzi sunt sub standardele occidentale, dar se ridică la cel mai ridicat nivel posibil acolo. A primit o cameră de cămin studențesc pe care a renovat-o, iar lipsurile de confort sunt compensate cu buchete de flori, zâmbete și prezență la cursuri.
În școlile găgăuze limba română se învață ca limbă străină, așa că mai nimeni n-o vorbește. Găgăuzii și bulgarii, adică peste 90% din populație, își vorbesc limba de acasă, la care se adaugă rusa. Nu există nicio grădiniță în limba română iar singurul liceu cu predare în limba română a fost înființat de câțiva ani.
„Știu, e paradoxal să predai limba romană ca limbă străină într-o regiune în care limba română este limbă de stat, alături de găgauză și rusă. Am descoperit că oamenii de aici nu resping limba română, doar că mulți nu o știu. E o comunitate multilingvistică și multiculturală, cu găgăuzi, moldoveni, turci, bulgari, ucraineni. E foarte interesant pentru un profesor pasionat, am ce învăța și ce studia!”, spune profesoara Dimitriu.
Apartament „Liux”
Carmen Dimitriu este fascinată de ospitalitatea găgăuzilor, cea care anulează aproape orice dificultate. „Locuiesc la căminul studențesc, un cămin de tip sovietic, foarte vechi, lipsit de dotări moderne. Dar au un personal foarte harnic! Fiecare știe ce are de făcut și, deși toate sunt vechi, lucrătorii au grijă ca totul să fie îngrijit. Am un sentiment de siguranță. Paznic la poartă, paznic în curte, pază la oficiu, în interiorul clădirii. Studenții sunt cuminți, stau ca într-o familie. Uneori te deranjează mirosul de mâncare, pentru că-și gătesc în camere… Rectoratul mi-a oferit camera cea mai bună, de fapt e un apartament cu două camere, pe care scrie LIUX. Sigur, îți stârnește un zâmbet. Mi-am făcut amenajări cu meșteri ruși. Fac doi kilometri pe jos până la universitate, dar am și autobuz, ei spun ‘,rutiera”, la fiecare jumătate de oră”.
Viața e mai frumoasă ca la Pașcani
Contactul cu Găgăuzia a fost dur, dar nu neplăcut. „Nu mi-a fost ușor la început, dar m-am adaptat imediat, pentru că motivația mea era de a realiza ceva, nu de a trăi bine! Mi-am spus ca oamenii de acolo își duc viața în acel oraș, cu bune, cu rele. Deci trebuia să mă descurc și eu! În primul rând am observat că orașul, de mărimea Pașcaniului, e aglomerat, e animat. Mai ales centrul, Piața centrală, piața agroalimentară și zona comerciala…Mi-am zis că unde e aglomerație e viață. Spre deosebire de Comrat, Pașcaniul pare mort uneori, în arșița verii și la sfârșit de săptămână”, spune Carmen Dimitriu.
Au încurajat-o să plece cei doi copii, fiica, medic stomatolog în Iași, și fiul, student la Facultatea de Filosofie a Universității Babeș-Bolyai.
continuare pe www.reporteris.ro