RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Mesajul Inspectorului Școlar General din Iași la început de an școlar

Mesajul Inspectorului Școlar General, prof.dr. Genoveva Aurelia Farcaș, la început de an școlar: Aflat sub semnul belșugului autumnal, orice început de septembrie este, în memoria afectivă a fiecăruia dintre noi, asociat cu debutul unui nou an scolar, a “roadelor” pe care educația este chemată să le genereze.

 

  

Deopotrivă, copii, tineri, dascăli, părinți își leagă proiectele și prioritățile de pregătirea pentru școală, într-o efervescență firească, aflată sub semnul încrederii în puterea educației.

Pentru micii preșcolari sau școlari care cu infinită curiozitate și vădită emoție calcă pentru prima dată pragul unei clase ori pentru cei care reîncep școala, rememorând anii trecuți, prima zi de școală e un moment de referință pentru debutul unor noi experiențe de cunoaștere, de socializare, de formare și transformare în bine și frumos.

Școala devine astfel pentru fiecare dintre aceștia locul care le marchează definitiv existența și dezvoltarea, o matrice a celor mai importante experiențe pentru fiecare în parte si pentru toti deopotriva.

Să pășim așadar cu încredere în acest nou an școlar, să deschidem larg portile unei școli care să primească întru dezvoltare elevi dornici de cunoaștere, profesori cu vocație, manageri vizionari, părinți implicați, comunitate angajată în susținerea educației! Numai cu optimism vom putea face schimbări în educație…

Să deschidem ușa sălii de clasă cu dorința de a învăța, deopotrivă elevi și profesori, școală și comunitate, copii și părinți! Numai în prezența unei armonizări și chiar sincronizări de intentie și acțiune, de învățare multidimensională, elevii nostri vor putea să-și găsească o educație pe măsură, echilibrată și consonantă cu nevoile lor de astăzi… 

Să acționăm prioritizând educația copiilor noștri, fie că suntem părinți, bunici, profesori, reprezentanți ai comunității, ai inspectoratelor școlare, astfel încât glasul primului clopoțel al următorului an, al celui care va urma acestuia…si al celui viitor….să anunțe că se deschid tot mai mult si tot mai înalt scoli creative, cu profesori precum Domnul Trandafir, cu elevi bine formați pentru lumea aceasta dinamică, transformatoare, părinți alături de copiii lor, comunități care fac din educație cea mai importantă investiție…

​Va fi un clinchet cristalin, dar puternic, semn al schimbărilor de esență pe care ni le dorim și pentru care facem toate demersurile noastre în educație!

 

​​​​​​​Prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș
​​​​​​​Inspector Școlar General, I.S.J. Iași

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Bani mai mulţi pentru premierea olimpicilor, de ziua copilului

Ema Roman

SIMULARE MATEMATICĂ februarie 2016. Ce subiecte au de rezolvat elevii de clasa a VIII-a

Redacția

DNA a intrat pe furiș la UMF. Șpaga unui singur profesor: 100.000 de euro pe sesiune!

Redacția
Încarcă...