RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

SW Umwelttechnik a inaugurat la Cristești o fabrică de prefabricate din beton

Investiție importantă inaugurată astăzi în comuna Cristești. Este vorba despre o fabrică de prefabricate din beton, aparținând unei companii din Austria.

La eveniment au participat reprezentanți ai comunității locale, managerii companiei dar și consilierul pe probleme economice al ambasadei Austriei la București. Evenimentul a început cu o slujbă de sfințire, urmat de discursurile oficialităților. Gabriel Neculae, directorul SW Umwelttechnik  a ținut să mulțumească tuturor pentru sprijinul acordat pentru realizarea investiției, demarată încă din anul 2008. Fabrica va produce produse necesare realizării lucrărilor de infrastructură, rețele de canalizare sau alimentare cu apă. Tot ceea ce se va produce la Cristești va fi livrat pe piața din regiunea Moldovei, dar și în străinătate în Republica Moldova și Ucraina. Este a treia fabrică inaugurată în România de compania austriacă, cele din București și Timișoara. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 15 milioane de euro. Când va atinge capacitatea maximă de producție fabrica va avea în jur de 80 angajați. Constantin Bolohan, primarul comunei Cristești, s-a declarat mulțumit de faptul că localitatea reușește să atragă astfel de investitori, care își vor aduce o contribuție importantă la bugetul local și va crea locuri de muncă. El anunță și alte investiții pe această zonă, iar pentru atragerea investitorilor lucrează la un pachet de facilități fiscale.

  

               

Related posts

Raport Banca Mondială: Sărăcia în România este de așteptat să crească

Redacția

Vești bune pentru apicultorii din județ! Pot solicita banii de la stat

Redacția

„Marea din nordul Moldovei”, alternativă găsită de locuitorii din Botoşani şi Iaşi la litoral

Redacția
Încarcă...