24072017Mon
Last updateSun, 23 Jul 2017 9am



Ministrul Turismului: Bugetarii vor primi, de la 1 iulie, un voucher de vacanță în valoare de 1.450 lei

Bugetarii vor primi, de la 1 iulie, un singur voucher de vacanță, în valoare de 1.450 lei, a declarat, joi, ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, într-o conferință susținută la Târgul de Turism al României (TTR) de la Romexpo.

 

 

"După cum apare și în programul de guvernare, pe data de 1 iulie 2017, vor intra în vigoare voucherele de vacanță pentru bugetari. Am modificat, prin ordonanță de urgență. Voucherele de vacanță nu mai sunt abrogate până la 31 decembrie 2017, cum erau inițial, ci până la 1 iulie. La ora actuală, în lege sunt trecute șase vouchere de vacanță, fiecare având valoarea unui salariu minim pe economie. Noi vom modifica această ordonanță care prevede șase vouchere și vom introduce un singur voucher, deoarece statul român doar atât poate suporta. Un singur voucher, având valoarea salariului minim pe economie, și anume 1.450 de lei", a spus șeful de la Turism.

Acesta a precizat că, după modificările legislației actuale și introducerea noilor prevederi, urmează să se discute cu reprezentanții Ministerului de Finanțe în vederea stabilirii procedurii de alocare — online sau standard, tipizată.

Voucherele vor putea fi folosite pe perioada unui an calendaristic.

Sursa www.agerpres.ro

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.