13102019Sun
Last updateSun, 13 Oct 2019 7pm



RomPak așteaptă de un an și opt luni un răspuns de la Primăria Pașcani! Iată răspunsul companiei la discuțiile privind concesionarea unei suprafețe de teren!

 

Societatea RomPak SRL Pașcani a răspuns zilele acestea, la solicitarea postului de televiziune Actualitatea Tv, la o serie de întrebări cu privire la documentația depusă la Primăria Pașcani și Consiliul Local, în vederea concesionării unei suprafețe de 1300 mp, pentru amenajarea unei parcări.

 

Reprezentanții companiei au menționat în documentul trimis redacției, că încă din 24 aprile 2019 au răspuns ultimului document venit din partea municipalității. Practic s-au conformat solicitărilor, dar fără a beneficia de o finalitate.

"ROMPAK a depus toate documentele solicitate de Primăria Municipiului Pașcani, acestea fiind înregistrate la Compartimentul Ghișeu Unic și Consiliere sub nr. 7641/25.04.2019", se arată în răspunsul celor de la RomPak.

În ședința în care s-a discutat pe marginea acestui proiect susținut de consilierii PNL, primarul Dumitru Pantazi și funcționarii din subordine au precizat că sunt așteptate ultimele documente din partea conducerii societății, deși acestea stau, conform corespondenței, de foarte mult timp în Primăria Pașcani.

Investitorul local a dorit demerarea procedurilor de identificarea a oportunităților în vederea concesiunii a suprafeței de 1300 mp. Ea a fost adresată Consiliului Local, dar cum reprezentanții Primăriei nu au finalizat documentația, inițiativa a fost prelauată de consilierii PNL.

"Noi ne-am asumat acest proiect, cu privire la acea concesionare, mai ales că solicitarea a ajuns și în atenția consilierilor. Primăria nu a răspuns solicitării, ceea ce nu este corect", a susținut consilierul Claudiu Bodoașcă (PNL).

Iată mai jos răspunsul adresat la solicitarea Actualitatea Tv:      

Va transmit mai jos raspunsul nostru la intrebarea adresata

 “Referitor la Proiectul de Hotarare cu privire la aprobarea initierii unei proceduri in vederea concesionarii unei suprafete de teren de 1300 mp, avand nr. cadastral 65239 si situat in strada Gradinitei nr. 1 din municipiul Pascani, in vederea amenajarii unei parcari pentru angajati, va transmitem in cele ce urmeaza punctul de vedere al ROMPAK SRL:

 Prin Cererile inregistrate la Primaria Pascani sub nr. 6111/2018 (cerere initiala) nr. 17913/2018 si nr. 691/2019 (cereri de revenire) si la Consiliul Local Pascani cererea nr. 1329/2018, ROMPAK a solicitat inchirierea/concesionarea unei suprafete de teren de aproximativ 1300 mp, aflata in imediata vecinatate a societatii, in vederea amenajarii unei parcari.

 Avand in vedere ca ROMPAK nu cunoastea regimul juridic al terenului de 1300 mp (proprietate publica sau privata a municipiului) a solicitat inchirierea sau concesionarea acestuia.

 Verificarea indeplinirii conditiilor legale pentru inchirierea sau concesionarea terenului de 1300 mp si procedura de atribuire sunt in competenta si atributiile exclusive ale Primariei Municipiului Pascani, respectiv ale Consiliului Local.

 Primaria Municipiului Pascani ne-a comunicat un raspuns la cererile nr. 6111/2018, 1329/2018 si 17913/2018, in care ne-a precizat ca terenul de 1300 mp se afla in proprietatea publica a Municipiului Pascani si ca inchirierea sau concesionarea se va face prin licitatie publica. In vederea concesionarii ne-au fost indicate expres ce documente urmeaza sa fie prezentate de ROMPAK.

 ROMPAK a depus toate documentele solicitate de Primaria Municipiului Pascani, acestea fiind inregistrate la Compartimentul Ghiseu Unic si Consiliere sub nr. 7641/25.04.2019.”

 

 

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.