25082019Sun
Last updateSun, 25 Aug 2019 7pm



Tabăra de sculptură din 2017 consumă banii publici și-n 2019!

 

La doi ani de la tabăra de sculptură pe care administrația publică condusă de primarul Dumitru Pantazi a susținut-o financiar, într-un parteneriat cu Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iaşi, municipalitatea cheltuiește din nou bani publici pentru finanțarea acestei acțiuni.

 

Mai exact, conform contractului de parteneriat, municipalitatea își asumase obligația de a tipări materialele de promovare și de a edita un album de promovare. Pentru aceste activități, consilierii locali au aprobat suma de 5.500 de lei, însă până astăzi albumele nu au fost editate.

Deși consilierii locali nu au decis câte astfel de albume trebuie făcute, șefii Primăriei au hotărât să printeze 50 de bucăți, dintre care 25 de albume sunt pentru Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iaşi, 5 albume pentru Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, iar 20 pentru Primăria municipiului Pașcani.

Costul albumelor este 4.500 de lei, iar purtătorul de cuvânt al municipalității a explicat că întârzierea editării acestora a fost cauzată de „timpul necesar adunării tuturor informațiilor necesare.”

 

Loading...

Comments   

 
Vasile Liviu
+1 # RE: Tabăra de sculptură din 2017 consumă banii publici și-n 2019!Vasile Liviu 2019-08-15 08:56
Haideti sa nu ne zgarcim cand e vorba de cultura.Poate pentru unii aceasta este hrana cea mai importantă.Iar unii nici nu știu că au nevoie și de așa ceva.Mai meditați!
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.