19042019Fri
Last updateSat, 20 Apr 2019 9am



Eco Salubritate și Prest Serv Apa bune de plată! Zuzan a câștigat procesele, iar cele două societăți ale Consiliului Local trebuie să-i plătească sume consistente de bani!

Fostul secretar al municipiului Pașcani, Mircea Zuzan, a câștigat săptămâna trecută două procese intentate Eco Salubritate și Prest Serv Apa pentru neplata indemnizației de administrator pentru o perioadă de un an și trei luni.

 

Situația este din luna aprilie a anului 2014, atunci când Consiliul Local l-a înlocuit pe Mircea Zuzan din funcția de administrator la cele două societăți, printr-o hotărâre nelegală. După ce prefectul județului Iași a decis să atace cele două hotărâri în instanță, primarul Dumitru Pantazi avea datoria să informeze conducerile celor două societăți că efectele lor erau suspendate de drept. Acest lucru nu a fost făcut, iar vechile consilii de administrație, din care făcea parte și Mircea Zuzan, nu au fost repuse în funcție.

După ce instanțele de judecată au decis că hotărârile au fost ilegale, fostul secretar a acționat în judecată atât primarul cât și societățile Eco Salubritate și Prest Serv Apa pentru a fi despăgubit pentru cele 15 luni în care a fost împiedicat, pe nedrept, să activeze în Consiliile de Administrație ale celor două entități juridice.

Săptămâna trecută instanța de apel i-a dat câștig de cauză și a obligat atât Eco Salubritate, cât și Prest Serv Apa, să-i plătească câte 10.800 de lei, plus alți 5000 de lei cheltuieli de judecată. Zuzan a mai câștigat, la finalul anului trecut, un proces similar cu RAGCL, despăgubirile dictate de magistrați fiind de 5.040 de lei, plus 500 de lei cheltuieli de judecată.

Pe fir au intrat și procurorii DNA Iași care au solicitat de la municipalitate toate documentele prin care hotărârile de Consiliu Local cu numărul 169, 170 și 171 din anul 2013, ce au fost atacate de prefectul județului, la acea dată Romeo Olteanu, au fost suspendate.

În conformitate cu legea, Consiliul Local a fost notificat de Prefectul județului, că hotărârile au fost atacate în instanță și din acel moment efectele juridice a acelor acte se suspendau de drept. Juriștii Primăriei au întocmit notificările oficiale către cele trei societăți comerciale din subordinea Consiliului Local, însă, conform unor surse bine informate, acestea nu au mai ajuns la conducerile societăților comerciale din subordinea Primăriei, deși au fost înaintate primarului Dumitru Pantazi.

Mai mult, notificările oficiale de la Prefectură nu au fost găsite de funcționarii publici pentru a le înainta procurorilor DNA așa cum aceștia au solicitat.

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.