21102018Sun
Last updateSun, 21 Oct 2018 5pm



Până pe 1 octombrie pășcănenii pot plăti a doua tranșă din impozitul anual pe clădiri, terenuri și mașini

Potrivit prevederilor fiscale în vigoare, cea de-a doua tranșă din impozitul anual pe clădiri, terenuri și mașini trebuie achitată de proprietari până cel mai târziu pe 1 octombrie 2018.

În cazul în care contribuabilii nu respectă data-limită, aceștia vor datora și majorări de întârziere, sancțiune urmând să se aplice chiar din ziua imediat următoare termenului de scadență.

 „Vă informăm că până pe 1 octombrie a.c. (30 septembrie 2018 este zi nelucrătoare şi, conform legii, termenul se prelungeşte până la prima zi lucrătoare inclusiv) ), cei care nu au achitat taxele și impozitele locale - impozit pe clădiri, impozit pe teren, impozit pe mijloacele de transport etc. - o pot face la sediul Serviciul Finanțe Publice Locale Pașcani, în cadrul programului de lucru. Este vorba despre scadența termenului de plată a celei de-a doua tranșe din anul 2018. Neplata până la data menționată, inclusiv a obligaţiilor scadente, atrage după sine majorări de întârziere”, conform unui anunț postat pe pagina de Facebook a Primăriei Pașcani.

Taxele se pot achita la Serviciul Finanțe Publice Locale Pașcani, strada Ștefan cel Mare.

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.