Comisia de repartizare a locuințelor sociale se întâlnește săptămâna viitoare

Dispute fără sens pentru atribuirea unor locuințe sociale. Cazul unei persoane care a solicitat astăzi la audiențe un asemenea imobil a dat naștere unor contradicții.

 

La audiențele de astăzi, ținute de viceprimarul Gabriela Nedelcu, s-a prezentat o solicitantă în așteptarea unei locuințe. Consiliul Local al municipiului urmează ca în perioada următoare să repartizeze două locuințe sociale. Dat fiind faptul că în luna mai s-a aprobat un nou regulament prin care s-au stabilit mai multe criterii de departajare a dosarelor pentru locuințele sociale, s-au făcut o serie de demersuri care să vină în sprijinul solicitanților.

„Vreau să vă reamintesc că membrii comisiei, în actuala componență aprobată de Consiliul Local la sfârșitul anului 2017, constată că ea funcționa după un regulament aprobat în anul 2005, un regulament ce nu mai corespundea din punct de vedere a legislației actuale și nici din punct de vedere a realităților sociale. Astfel, de comun acord cu colegii din comisie am hotărât să facem un nou regulament actualizat cu noile prevederi legale. Regulamentul a fost aprobat în ședința din 31 mai 2018, iar în acea hotărâre se stipula clar că actualizarea dosarelor se va face în termen de 60 de zile de la adoptarea hotărârii, ceea ce însemna sfârșitul lunii iulie”, a declarat Claudiu Bodoașcă, consilier local PNL.

Cele două imobile sunt: un apartament cu trei camere care se află față în față cu sediul Petrom, iar cel de-al doilea este o jumătate de casă care se află pe strada „Morilor”.

„În calitate de președinte de comisie am constatat la jumătatea lunii iulie că nu s-a făcut nici un demers din partea aparatului de specialitate din Pașcani pentru înștiințarea beneficiarilor să își reactualizeze dosarele cu noile reglementări, am hotărât împreună cu secretarul comisiei să trimit eu acea adresă către potențialii beneficiari. Ea a fost transmisă undeva la data de 16 iulie cu termen de depunere a actelor în data de 27 iulie. La începutul lunii august am constatat că foarte puțini din cei 30 de doritori de locuințe sociale și-au depus actele pentru reactualizarea dosarului am hotărât să lăsăm încă 30 de zile pentru ca toți să aibă timp să își depună dosarele să nu existe cumva suspiciuni că am grăbit și că am exclus din competiție alți doritori. Am hotărât ca miercuri, 19 septembrie 2018, comisia să se întâlnească și să evalueze cele 30 de dosare depuse. Vom face un clasament, iar la sfârșitul lunii sperăm să putem face un proiect de hotărâre prin care să acordăm acele două imobile”, a mai adăugat Claudiu Bodoașcă.

Loading...