19112018Mon
Last updateMon, 19 Nov 2018 10am



Primăria întârzie să ceară în justiție terenul ocupat de Legume S.A.! Noul patron, Florin Stanciu, șeful fermei primarului a dat municipiul în judecată pentru a obține subvenții din bani europeni!

 

Lipsă de interes din partea edililor locali de a recupera cele 51 hectare de pământ pe care Legume S.A. le ocupă în baza unui contract de concesiune, expirat din iulie anul trecut. Această suprafață de teren aparține municipalității, fiind trecută în domeniul public al statului, printr-o hotărâre de Guvern și una de Consiliu Local.

 

Situația este una de neînțeles, dacă este să o comparăm cu cea din cazul societății comerciale West Moldavia SRL. În această situație, societatea deține 50 mp pe un spațiu verde situat în fața Gării, în baza unui contract de închiriere ce a expirat în luna aprilie a acestui an. Primarul Dumitru Pantazi s-a mișcat foarte repede în această situație, contractând un executor care a demarat procedura și a obținut în instanță evacuarea acelui spațiu comercial, hotărâre ce a fost suspendată până la judecarea contestației la executare depusă de West Moldavia.

În cazul Legume S.A. edilul șef nu s-a mișcat la fel de repede, iar la mai bine de 10 luni de la expirarea contractului de concesiune, societatea beneficiază de teren nestingherită. O explicație ar putea fi faptul că noul patron al Legume S.A. este Florin Stanciu, nimeni altul decât administratorul legal al SC Agrocomplex Lunca Pașcani S.A., societate la care primarul Dumitru Pantazi este acționar majoritar.

Contactat telefonic pe acest subiect, după ce primarul nu a dorit să răspundă apelurilor noastre, viceprimarul municipiului Pașcani a declarat că în acest moment se poartă o corespondență între Primărie și Legume S.A. și că va reveni cu un punct de vedere. Deși promisiunea a fost făcută în urmă cu două zile, viceprimarul nu a mai răspuns apelurilor noastre.

Dacă primarul Dumitru Pantazi nu s-a arătat prea grăbit să acționeze pentru a recupera cele 51 de hectare de teren, nu același lucru se poate spune despre reprezentanții legali ai SC Legume S.A. Aceștia au acționat în judecată municipalitatea cerând magistraților să oblige funcționarii publici să înscrie în registrul agricol cele 51 de hectare ca fiind în proprietatea societății comerciale.

Contactat telefonic, la începutul lunii aprilie, Florin Stanciu, acționarul majoritar al Legume S.A., a declarat că el nu știe de niciun contract de concesiune și că lucrează doar terenul pe care societatea îl are.

 „Vă pot spune ce s-a întâmplat după 9 februarie 2018, de când am preluat acțiunile, doar atât. Eu am preluat pachetul majoritar de acțiuni, am dat drumul la treabă. Despre ce teren al Prămăriei vorbiți? Eu nu am concesionat nimic, lucrez doar terenul pe care societatea îl are. Lucrăm doar în 5 sere, că atât putem acum din punct de vedere tehnologic”, a explicat Florin Stanciu, noul proprietar al SC Legume S.A.

 Noul acționar a negat că ar fi intermediarul prin care primarul Dumitru Pantazi controlează această afacere.

 „Cum să fiu eu intermediar? La ce să fiu intermediar? Dumneavoastră ați da niște bani să vă cumpere o mașină?”, a negat Stanciu.

 Menționăm că, în conformitate cu o declarație a purtătorului de cuvânt al Primăriei municipiului Pașcani, pe terenul de 51 hectare există hotărâri judecătorești de punere în posesie.

 „Contractul de concesiune a fost încheiat în luna august 1997 și a expirat în august 2017. Primăria a notificat societatea comercială să elibereze terenul, însă nu s-a primit un răspuns de la aceasta. Noi nu mai dorim să prelungim contractul de concesiune, motivat de faptul că SC Legume S.A. înregistrează restanțe la plata redevenței, fiind acționată pe această speță în instanță. Mai mult, avem și sentințe civile care obligă Comisia de fond funciar să pună în posesie foștii proprietari”, ne-a declarat în luna aprilie Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al municipalității.

Comments   

 
pacalau
+5 # Lipsă de interes din partea edililor locali de a recupera cele 51 hectare de pământ pe care Legume S.A. le ocupă în baza unui contract de concesiune, expirat din iulie anul trecut.pacalau 2018-05-16 17:29
Hai, bre, ce draq-ul?
Primarul "e" edili? Ce? "E" mai multi?
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
recviem
+4 # NOIrecviem 2018-05-17 07:59
PAMANTUL E MOSTENIRE DE LA MASA
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.