18092018Tue
Last updateWed, 19 Sep 2018 9am



Patronul magazinului West Moldavia:„Aștept să vină cu buldozerul, să mă demoleze!”

Gelu Costăchescu, administratorul societății West Moldavia, a declarat astăzi că nu va elibera de bunăvoie terenul din fața Gării, unde are amenajat un magazin. Acesta spune că dacă Primăria își dorește ca acea locație să nu mai existe, va fi nevoită să vină cu buldozerul pentru a-l dărâma.

 

 Conflictul dintre Costăchescu și administrația locală a început odată cu intenția primarului Dumitru Pantazi de a amplasa o locomotivă cu aburi pe spațiul verde din fața Gării. Edilul șef a demarat încă de anul trecut demersurile pentru a evacua de acolo cele două societății ce dețin magazine pe respectivul amplasament: West Moldavia și Lorimer. Însă, acțiunea Primăriei în instanță, a fost pierdută de municipalitate din cauza unei proceduri greșite.

 Dacă în cazul societății Lorimer lucrurile sunt clare, primarul Dumitru Pantazi semnând la finalul anului 2016 un nou contract de închiriere, cu durata de 5 ani, pentru acel amplasament, la societatea West Moldavia situația este puțin mai complicată. Contractul de închiriere expiră zilele acestea, iar municipalitatea este decisă să evacueze acea porțiune de teren.

 Gelu Costăchescu susține însă că măsura luată de autoritățile locale nu este una corectă, deoarece societatea sa plătește către municipalitate una dintre cele mai mari chirii: 5.700 lei pe lună. Afaceristul a mai explicat pentru NewsPascani.com că locația în care funcționează magazinul este una cu fundație, fiind ridicată în urma unei autorizații de construcție eliberată de Primăria municipiului Pașcani.

„Ei încearcă de mai mulți ani, dar nu au reușit până acum. Probabil că nu o să aibă succes nici în momentul de față. Eu nu am să părăsesc de bunăvoie, pentru că am construcție definitivă, cu fundație. Nu e un chioșc pe care iei și te duci în altă parte. Am autorizație de construcție, certificat de urbanism, tot ce trebuie. Teoretic, expiră pe 4 aprilie, atunci când Primăria mi-a transmis ultimul contract de închiriere. Am avut un proces și am câștigat. Ei au vrut să-mi dea în altă parte, dar au probleme cu cartea funciară și cu niște avize. Aici nu-i treaba de mine, că eu nu stau în magazinul ăla, dar e treaba de oamenii care lucrează în firmă de 25 de ani. Unde să se ducă? Dacă îi angajează la Primărie , foarte bine. Eu sunt singurul din Pașcani care plătesc către administrația locală o asemenea chirie lunară, 5.700 de lei. Am cumpărat pământul de 10 ori până acum. Primăria ar trebui să țină cont că dau de mâncare la atâtea familii și că plătesc sume mari de bani către bugetul local”, a explicat situația Gelu Costăchescu.

 De partea cealaltă, administrația locală, prin purtătorul de cuvânt Cristian Menegon, a declarat că va fi angajat un executor judecătoresc și că dacă West Moldavia nu va elibera terenul, Primăria va apela la instanța de judecată.

 „ Am discutat astăzi cu juriștii Primăriei  despre societatea West Moldavia,care este amplasată pe terenul din Gară. A fost transmisă documentația către executor, pentru că a expirat acel termen. Acesta se va îndrepta împotriva societății în cauză. Dacă, după ce va primi din partea executorului somație, nu va părăsi locația, cu siguranță atunci acesta se va îndrepta către instanță, iar din ceea ce știm noi, astfel de spețe se judecă în regim de urgență, apoi se vor lua măsurile care se impun”, ne-a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Pașcani.

 Menționăm că, noua locație propusă lui Gelu Costăchescu de către reprezentanții administrației locale este terenul viran, din vecinătatea Bisericii „Înălțarea Domnului”, în acest sens fiind eliberat un certificat de urbanism informal.

 

Comments   

 
ion1
+33 # RE: Patronul magazinului West Moldavia:„Aștep t să vină cu buldozerul, să mă demoleze!”ion1 2018-03-13 17:16
Intrati cu buldozerul daca nu intelege de vorba buna,este o cladire urata care strica tot aspectul in fata garii nu mai spun de sicrie si altele.De asemeni rezolvati si cu Lorimer ,sper ca Pintilie nu se opune ca zona garii sa devina moderna si frumoasa
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
man
+29 # .man 2018-03-13 19:40
Du-te ba cu chioșcul tau insalubru si infect nu te mai victimiza prin ziare normal ca trebuie sa vina primăria peste tine cu buldozerul daca esti om dus cu pluta i-ati crucile și sicriile la tine acasă si lasa primăria sa faca orice altceva acolo nu sa te lase pe cu afacerea de sumbră și mizerabilă si niste simple bănci daca ar pune acolo si ceva gazon ar fi mult mai frumos decat crucile tale .. marele afacerist costachescu un țăran prost si figurant ...daramati sandramaua si pus sa plateasca tot el toate cheltuielile macar pintilie nu vinde cruci și sicrie totusi e o diferenta de aspect macar
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
mario
+21 # mariusconache@yahoo.commario 2018-03-13 20:29
EU SUNT DE 2 ANI IN PASCANI DAR SUNT DE PARERE CA AR TREBUI DEMOLATE ACESTE DOUA MAGAZINE ,DACA DOMNUL CU LORIMER ESTE CONSILIER LOCAL DE CE NU VREA SA DEMOLEZE BARACA AIA INFECTA PE CARE O DETINE DACA IS DORESTE ATAT DE MULT SA FIE PRIMAR DE CE NU ASCULTA PASCANENI SI SA LE VREA BINELE ASA VREA UN RASPUNS DE LA VOI ASTIA ACRE ILPUPATI PE ACEST INDIVID !
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
cucu
+14 # marea opozitie si putereacucu 2018-03-13 22:04
Dacă în cazul societății Lorimer lucrurile sunt clare, primarul Dumitru Pantazi semnând la finalul anului 2016 un nou contract de închiriere, cu durata de 5 ani,-
Ce mai poti spune ? Lupte grele se mai dau intre opozitie si putere -cine poate acapara mai mult ,castigaaaa !
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Vadim
+17 # Dr.Vadim 2018-03-14 00:50
Rade-ti odata birturile astea din fata garii!!! Cum se aduna ciorile in plopi la "Uzina CFR", asa se aduna si la astia , isi iau pate, iau masa in oras beau bere, vin....Alooooo sticletiii nu va mai merg camerele sau numai cand e vorba de romani si aplica legea???? Jeguri oridinare cu morcov la cur !
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
mimi
+2 # n-ai cu cinemimi 2018-03-14 10:35
nu stiu cum de ti-ar trece prin cap ca ai putea vreodata sa asezi cuvantul "modern" alaturi de "psd"...poate doar daca te gandesti la vilele lor facute din banii sifonati...doml e pantazi cum e cu casele alea a copiilor tai? au muncit mult copii pentru ele, nu? si-au rupt spinarea pana au adunat bani de 2 etaje, nu? manca-te-ar puscaria de hot
Iar in legatura cu magazinele respective...ha i sa va spun eu ce se va intampla: dupa ce vor amplasa rahatul de locomotiva, care nu reprezinta nici un tanar din pascani numai chegii cu nostalgii comuniste, si probabil se va face un mini parculet, acesta va deveni noua casa a boschetarilor ce vor bea si dormi in fara garii nu mai zic de scandal.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
cheg fara nostalgii
+3 # Sa nu mori fara sa stiicheg fara nostalgii 2018-03-14 18:01
Vezi ca am evitat formula "sa nu mori prost"

Locomotiva respectiva e cu mult mai veche decat vremea instaurarii "oranduirii nostalgice comuniste"
"Nostalgia comunista" se datoreaza si unor cretini needucati ca tine care in loc sa mearga la vot sa schimbe ceva in tara asta, prefera berea si micii la iarba vede tocmai in ziua votului
Si daca eu, un "cheg" inteleg si-mi doresc o schimbare in bine in special pentru voi, cei tineri ce considerati ca nu va reprezinta o farama de istorie daca nu are instalat windows, retardat ca tine nu fac decat sa astepte sa li se dea mura in gura (cred ca meritai altceva, nu "mura")
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
ion1
+3 # Pentru mimiion1 2018-03-14 19:12
Va arat niste poze din Cluj Napoca piata garii :https://www.fa cebook.com/pg/h d207129/photos/ ?tab=album&albu m_id=7482459385 36759
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
stan
+2 # RE: Patronul magazinului West Moldavia:„Aștep t să vină cu buldozerul, să mă demoleze!”stan 2018-03-15 09:10
Aceasta'mimi' care cica reprezinta tineretul, inca este nestiutoare de carte daca tinem cont de nivelul ei de exprimare si nestapanirea gramaticii elementare. Astfel de retardati injura parintii si bunicii care au faurit o Romanie moderna.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.